Deputatul Frâncu face interpelări vizavi de dosarele Rarora şi Măldărăşti
Deputatul liberal Emilian Frâncu, totodată preşedinte al PNL Vâlcea, a făcut recent o interpelare privind două „dosare” pe care justiţia le-a uitat de mulţi ani. Este vorba despre dosarele Rarora şi Măldărăşti, ambele aflate pentru o bună perioadă de timp în atenţia autorităţilor, dar şi a presei. Mai exact, Frâncu îl acuză pe primarul comunei Măldărăşti că a preluat 101 utilaje ale Armatei, care ulterior au fost înstrăinate. „A fost jaf la drumul mare, pe care Curtea de Conturi l-a descoperit la timpul potrivit. Acest dosar zace uitat pe undeva, aşa cum s-a întâmplat şi cu Rarora. Am primit şi răspunsul în legătură cu acest din urmă dosar: acesta se află undeva între procuratură şi DNA. Peste două săptămâni voi primi mai multe detalii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Emilian Frâncu. • O.H.