Probe video în dosarul Mircea Băsescu, depuse la DNA de avocatul fiului lui Bercea Mondial

0
67

Avocatul fiului lui Bercea Mondial a depus astăzi mai multe înregistrări audio-video la DNA Constanţa. Potrivit apărătorului, acestea ar dovedi că Mircea Băsescu ar fi luat bani de la un intemerdiar ca să-l scape de închisoare pe cunoscutul interlop.

Avocatul Pavel Abraham, care îl reprezintă pe Florin Anghel, susține că respectivele înregistrări „vor schimba datele anchetei”, informează Mediafax.

Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi, respectiv, Marius Constantin, cercetaţi într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fiul preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, o serie de înrregistrări audio şi video în legătură cu acest caz.

Vineri la prânz, avocatul Pavel Abraham s-a prezentat la DNA Constanţa pentru a depune la dosar aceste înregistrări.

Înaintea intrării în sediul DNA Constanţa, el a declarat că a primit acceptul familiei de a face publice aceste înregistrări, precizând că acum le va preda doar procurorilor anticorupţie şi că, deocamdată, nu vor fi date presei.

Joi, procurorii DNA Constanţa au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni de şantaj, bărbatul fiind cercetat în dosarul presupusei șantajări a lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA, din ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori s-a stabilit că în 31 mai, într-o discuţie telefonică purtată din Penitenciarul Colibaşi, unde Florin Anghel execută o pedeapsă cu închisoarea într-un alt dosar, acesta i-a solicitat lui Mircea Băsescu să îşi retragă plângerea formulată în cazul presupusei sale șantajări de către Marius Constantin, cumnatul lui Florin Anghel, şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj.

În acest fel, Marius Constantin urma să fie pus în libertate, prin admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei de arestare luată de Tribunalul Constanţa.

Procurorii anticorupție menționează că Florin Anghel l-a ameninţat pe fratele președintelui că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromiţătoare pentru persoana şi familia sa, respectiv pretinsa implicare în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. (digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.