În comuna vâlceană Scundu primarul localităţii, Dumitru Blejan a inaugurat joi, 26 octombrie un nou cămin cultural în localitate chiar de ziua sa onomastică. Renovarea clădirii s-a făcut încă de acum câteva luni, dar deschiderea oficială a fost făcută chiar de „Sfântul Dimitrie”. „Este o investiţie majoră pentru localitate. Am adus la deschidere formaţii de muzică populară şi urmează să desfăşurăm în noul cămin diferite activităţi culturale. De când am venit la primărie mi-am propus să fac ceva trainic pentru localnici.” – spune primarul localităţii, Dumitru Blejan.