Declaraţia informativă privind dividendele acordate acţionarilor

0
96

 

 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389/27.05.2014, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1292/2014 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 106 „Declaraţie informativă privind dividendele cuvenite acţionarilor”.

 

Declaraţia aprobată prin actul normativ menţionat se completează şi se depune de către societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul, în cazul în care pentru anul de raportare au fost repartizate dividende acţionarilor, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Declaraţia se depune la organul fiscal competent pentru administrarea operatorilor economici prevăzuţi mai sus, anual, până la 25 a lunii următoare aprobării repartiţiei profitului.

 

Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

 

În cazul în care operatorii economici corectează declaraţia depusă iniţial, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind „X” în spaţiul special prevăzut în acest scop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.