Accident rutier grav la Râmnicu Vâlcea: O persoană a murit, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un cap de pod

0
82

Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri dimineaţa în zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe DN64, la ieşirea spre Slatina , în urma căruia traficul a fost blocat aproximativ o oră, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

„P. Ion de 29 de ani din judeţul Gorj circula cu viteză pe Calea lui Traian (DN64), în cartierul Râureni, în direcţia Râmnicu Vâlcea – Slatina . Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum , la o curbă la dreapta, maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit cu putere de un cap de pod, după care maşina a ricoşat în aer, din nou în drum , victimele fiind proiectate pe geam, în urma impactului. Un pasager de 45 de ani a murit pe loc , iar conducătorul auto şi un alt pasager au fost transportaţi cu politraumatisme şi fracturi în stare gravă la Spital de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea”, a precizat Teodorescu, citat de Agerpres.

Traficul a fost oprit pentru o oră pentru a se face cercetările la faţa locului.

IPJ recomandă conducătorilor auto să circule prudent pe acest sector de drum, carosabilul fiind blocat în această perioadă în urma lucrărilor de canalizare care se efectuează în cartierul Râureni.

Foto: Evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.