Calendar Creştin Ortodox
Duminica a 17-a după Rusalii "a Cananeencii" Ap. II Corinteni 6,16-7,1; Ev. Matei 15,21-28.
lisus după ce aplecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, o femeie canaaneancă a venit din ţinuturile acelea şi a strigat către el, zicând: "Ai milă de mine, Fiul lui David! Fiică-mea este stăpânită de un demon". Dar El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat, spunând: "Dă-i drumul, căci strigă după noi". Dar El, răspunzând, a zis: "Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: "Doamne, ajută-mi!" El însă, răspunzând, a zis: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor" "Da, Doamne, a zis ea, dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor". Atunci lisus, răspunzând, i-a zis: "O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se după cum voieşti!" Şi fiica ei a fost vindecată din ceasul acela. Fraţi creştini, Mântuitorul a mai lăudat şi altă dată credinţa unui păgân, a sutaşului care venise să-L roage pentru tămăduirea de boală a slugii sale. Despre acest sutaş a zis astfel: "Adevăr grăiesc vouă, nici în Israel n-am aflat atâta ere dinţa" (Matei 8,10). Dar Mântuitorul în cazul femeii cananeence nu a răspuns la rugăciunea ei cu aceeaşi laudă pe care a adus-o sutaşului. Sfanţul Evanghelit povesteşte scurt: "lisus însă nu i-a răspuns nic: un cuvânt". De ce aceasta? Nu cumva Mântuitorul are mai multe cântare pentru împărţirea mântuirii? Departe de noi acest gând necucemic. Cântarul Lui este acelaşi, numai inimile omeneşti nu sunt aceleaşi. Ele trebuie pregătite pentru mântuirea pe care Domnul voieşte s-o dea din plin oricărui credincios. Femeia canaaneancă avea toată încrederea în puterea lui lisus, dar pe sine însăşi nu se văzuse niciodată aşa cum era, păcătoasă şi pierdută de turma celor plăcuţi lui Dumnezeu. Acum începe să se vadă altfel şi darul cerut nu va întârzia să i se dea. întârzierea Domnului, îi dă mai mult curaj. Venind înaintea Lui, se închină şi din nou se roagă: "Doamne, ajută-mă!" Mântuitorul îi dă acest răspuns: "Nu se cuvine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor". Mai înainte o pusese mai prejos ceva de cei mai neascultători şi mai necredincioşi fii ai lui Israel. Acurr o aşează în rândul animalelor, ba încă al câinilor. Este drept, câinele este un animal credincios şi neadormit păzitor al averii şi vieţii omului. Dar câinele, ca oricare animal nu are suflet, chip şi asemănarea lui Dumnezeu. Groaznic cuvânt! Ca o piatră de încercare. Tocmai aceasta voia şi Mântuitorul. Va primi femeia şi această coborâre? Atunci nimic nu o mai poate despărţii de Dumnezeu. Dar să vedem răspunsul femeii şi să socotim ce se cuvine să lăudăm mai mult la ea: smerenia sau credinţa? Căci amândouă răsar luminoase dinăuntrul inimii ei: "Adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor". Credinţa ei dărâmă muntele păcatului, care stăvilea până acum valul mântuitor al harului lui Dumnezeu, iar smerenia îi este albia curată în care se adună râurile vieţii dumnezeieşti, pentru a face să crească lanurile vieţii şi să dea roade însutite. Iată deci, cum numai rugăciunea pornită dintr-o credinţă puternică şi o smerenie sinceră, a adus alinarea suferinţelor fiicei femeii cananeence. Atunci Mântuitorul îi răspunde: "O, femeie mare este credinţa ta, facă-se ţie după cum voieşti". Amin.
