A început privatizarea USG

0
79

A început privatizarea USG

• Mai sunt de parcurs câteva etape până când uzina va încăpea pe mâna polonezilor de la CIECH

Reprivatizarea colosului de pe platforma chimică vâlceană, Uzinele Sodice Govora a demarat efectiv săptămâna trecută. Vineri, în urma unei întâlniri la sediul AVAS au fost parcurse primele etape ale reprivatizării, dar procesul nu este încă finalizat. În ultima şedinţă a colegiului director al AVAS, de vineri, 20 octombrie s-a aprobat novaţia contractului de privatizare de la Begacom la Ciech Varşovia. În prezent, polonezii deţin 40,44% din acţiunile USG, dar nimic nu le garantează că vor obţine şi cele 49,8% din acţiunile deţinute de CET Govora la USG. Până acum au fost parcurse doar patru etape din planul pentru finalizarea privatizării Uzinelor Sodice Govora, dintre cele opt propuse de AVAS.

Mai sunt de parcurs patru etape

În prezent mai trebuie parcurse câteva etape în vederea finalizării privatizării. Sunt în prezent în discuţie la AVAS negocierea unei convenţii cu USG în vederea eşalonării datoriilor către AVAS, preluarea de la CET Govora a pachetului de 49,84%, rezultat în urma conversiei datoriilor în acţiuni, stingerea litigiului pe rol dintre Begacom şi USG şi vânzarea prin licitaţie a pachetului rezidual de 2,88% deţinut de AVAS. Negocierea reprivatizării USG s-a făcut direct între conducerea AVAS şi conducerea firmei Ciech.  

Procedură demarată cu întârziere de un an

În ciuda declaraţiilor făcute la nivel local, procedura reprivatizării USG a fost mimată aproape un an de zile, fără să fie făcut nimic concret în această direcţie. După câteva selecţii de oferte organizate de societatea CET Govora şi după ce o comisie de analiză a Consiliului Judeţean s-a pronunţat, câştigătorul cursei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la USG (format din acţiunile deţinute în prezent de CET Govora, Begacom şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) pare să fie compania CIECH din Polonia. În acest fel se speră că se va finaliza o perioadă deosebit de dificilă pentru USG, după ce prima privatizare a uzinei a fost un eşec total. Astfel, în 2002 – 2003, APAPS şi Oficiul Concurenţei au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a da uzina pe mâna Begacom, care aparţine fraţilor Cristescu. La 23 decembrie 2002 a fost astfel semnat contractul (nr. 45) de vânzare – cumpărare a 83,9 la sută din acţiunile USG între Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi Bega Com SA Timişoara.

Ciech are 60 de ani de experienţă

Polonezii de la Ciech Varşovia vor deveni a doua forţă pe piaţa europeană a sodei. De fapt, Ciech este o firmă cu o tradiţie de peste 60 de ani în domeniu, care activează atât pe piaţa locală, cât şi pe cea internaţională, în special în domeniul chimic şi farmaceutic. În 1945, a luat fiinţă Centrala de Import-Export de Chimicale şi Aparatură Chimică (SRL). În 1995, firma s-a transformat în societate pe acţiuni – Ciech SA. Datorită unei dezvoltări dinamice, societatea a devenit lider pe piaţa de chimicale şi una dintre primele 100 de organizaţii economice din Polonia. Reţeaua de vânzare cuprinde câteva zeci de ţări, iar produsele sunt vândute în peste 80 de state. Firma realizează şi comercializează produse similare cu ale USG (produse chimice anorganice), dar şi produse chimice organice, agrochimice, petrochimice şi farmaceutice.

Până acum nu s-au vândut acţiunile deţinute de CET Govora

Până acum nu s-a realizat procedura de vânzare a acţiunilor deţinute de CET Govora la USG, obţinute în urma conversiei unor datorii în acţiuni. În timp ce Consiliul Judeţean Vâlcea se chinuia să “mărite” Uzinele Sodice Govora cu firma CIECH din Polonia, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a reacţionat la insistenţele preşedintelui CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, fiind dispus să negocieze cu oricine era interesat de cumpărarea acţiunilor USG. Pentru a „facilita” privatizarea USG, la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea s-a format chiar o comisie specială, care a analizat timp de câteva săptămâni ofertele de cumpărare a USG şi a decis că oferta CIECH ar fi cea mai bună. În procesul selecţiei de oferte a fost implicată şi Centrala Electro Termică Govora, care a intenţionat ca transferul acţiunilor la AVAS să fie făcut doar în condiţiile în care AVAS va vinde aceste acţiuni către un investitor capabil să garanteze plata datoriei comerciale acumulate de USG faţă de CET Govora şi, implicit, reuşita procesului de privatizare a USG, cu recuperarea integrală de către CET Govora a creanţelor asupra acesteia. După preluarea pachetului de 49,84% din capitalul social al USG de la CET Govora AVAS şi-a luat angajamentul că va finaliza privatizarea societăţii, prin novarea contractului de privatizare către un investitor, cu acordul deja dat al Begacom şi cu obligaţia ca firma care doreşte să intre în contract să-şi asume drepturile şi obligaţiile prevăzute de acesta.

Procedurile de privatizare mai durează câteva zile

În timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, şi directorul general al CET Govora, Mihai Bălan anunţă în stânga şi în dreapta că privatizarea USG s-a încheiat, AVAS anunţă contrariul: procesul de privatizare a USG este în… plină derulare, fiind realizate doar câteva etape incluse în planul pentru finalizarea privatizării Uzinelor Sodice Govora. Până acum au fost parcurse următoarele etape: realizarea novaţiei pachetului minoritar de acţiuni de 40,44%, reformularea unor clauze din contractul actual în vederea prelungirii anumitor termene, precum şi semnarea unei convenţii de menţinere în vigoare a contractului dintre AVAS şi Begacom în vederea stingerii litigiului referitor la modul de derulare, până în prezent, a acestuia. De asemenea, s-a rezolvat vânzarea acestui pachet către noul investitor, care va prelua prin novaţie pachetul deţinut în prezent de Begacom. Au mai rămas în discuţii la AVAS următoarele etape: negocierea unei convenţii cu USG în vederea eşalonării datoriilor către AVAS; preluarea de la CET Govora a pachetului de 49,84%, rezultat în urma conversiei; stingerea litigiului pe rol dintre Begacom şi USG;  vânzarea prin licitaţie a pachetului rezidual de 2,88% deţinut de AVAS. Despre procedurile de privatizare demarate de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Florin Bălan, directorul executiv al USG, este sigur că vina exclusivă de tărăgănare a procesului de privatizare a USG aparţine AVAS-ului care, prin aceste întârzieri nejustificate, ar pune în pericol chiar economia judeţului Vâlcea. „Se încearcă reprivatizarea USG-ului, care este singura soluţie de continuare a activităţii. Este singura soluţie, pentru că de 8 ani de zile în USG nu s-au făcut investiţii şi reparaţii, ceea ce a dus la uzura exagerată a instalaţiilor. Cu toate că uzina funcţionează, şi de circa un an şi jumătate produce şi şi-a recăpătat locul pe piaţa mondială, condiţiile de funcţionare sunt extrem de grele. Singura soluţie ar fi o infuzie de capital care să o poată aduce în parametri normali de funcţionare şi vă garantez că în aceste condiţii locurile de muncă ale oamenilor şi implicit ale altor câteva mii de oameni din industria orizontală ar fi asigurate fără probleme şi pe un termen foarte lung. Au fost mai multe oferte din partea unor investitori şi s-a ales până la urma investitorul polonez, care a prezentat cele mai bune garanţii. După Oltchim, la nivelul judeţului Vâlcea, USG este cel mai mare exportator, cu o producţie însemnată şi cu venituri importante la nivelul bugetului de stat.” – a spus Florin Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.