Strigător la cer! Ambulanţa a abandonat un rănit în plin centrul Râmnicului!

0
82

Duminică, 11 mai 2014, în jurul prânzului, un autoturism a accidentat un biciclist care circula regulamentar, în zona sensului giratoriu de la Bila – BCR din centrul Râmnicului. În urma accidentului, unul dintre trecători a sunat la 112, a venit Poliţia, iar apoi a fost chemată Ambulanţa. După ce s-au efectuat cercetări la faţa locului, cei de la Poliţie au constatat că accidentul s-a produs din vina conducătorului auto, în timp ce biciclistul circula regulamentar. Atât victima accidentului, cât şi poliţiştii, au rămas stupefiaţi când Ambulanţa, deşi venise la locul accidentului, a abandonat rănitul, plecând fără el. Victima, în cele din urmă, a fost transportată la Spitalul Judeţean de către poliţişti.

Am contactat persoana vătămată iar aceasta ne-a confirmat cu amănunte tot ce s-a întâmplat. „Nu numai că angajații de la Salvare m-au abandonat, ci au refuzat să-mi spele şi rănile cu soluţie dezinfectantă. În loc să mă transporte cât mai repede la spital pentru investigaţii, asistentul de pe Salvare părea total dezinteresat. Mi-a făcut o evaluare doar de suprafaţă, după care, fără nici o explicaţie m-a abandonat. Mă gândesc, există posibilitatea ca şoferul ce m-a accidentat să aibă relaţii şi să fi intervenit la managerul general al Ambulanţei Vâlcea, şi acesta să-i fi dat vreo dispoziţie telefonică asistentului de pe salvare, să mă abandoneze pentru a nu-mi fi înregistrat accidentul, şi astfel să acopere greşeala şoferului. Sau mai este posibil ca asistentul după Salvare să fi intrat în vreo combinaţie cu cel ce se făcea vinovat de accident, din acelaşi motiv, să nu fiu înregistrat ca accidentat pentru a acoperi fapta şoferului vinovat. Acestea, bineînţeles sunt ipoteze pentru că eu nu am de unde să ştiu ce a determinat aceste acţiuni ostile din partea personalului de pe Salvare. Care, desigur, contravin nu numai normelor elementare de desfăşurare a serviciului de ambulanţă ci şi normelor fireşti de întrajutorare umană. Închipuiţi-vă, au refuzat să-mi spele rănile şi m-au abandonat fără nici o remuşcare. Eu, în cele din urmă, am ajuns la spital, nu cu salvarea, cum ar fi fost normal, ci cu maşina poliţiei. I-am şi rugat pe cei de la Ambulanţă să mă ducă la spital şi au refuzat, i-am rugat să-mi dea soluţie dezinfectantă pentru a-mi spăla rănile, de asemenea au refuzat. Totuşi, şoferul Ambulanţei a dorit să-mi dea acea soluţie dezinfectantă însă a întâmpinat opoziţia asistentului, iar în cele din urmă m-au abandonat fără nici o ezitare. După ce am fost dus la spital de poliţie, mi s-a făcut radiografie, mâna mi-a fost pusă în ghips deoarece sunt suspectat de fractură, iar investigaţiile continuă pentru că resimt numeroase dureri. Mai trebuie să amintesc că până să vină poliţia persoana care m-a accidentat dădea mereu telefoane şi chiar a schimbat de două ori poziţia atât a autoturismului său cât şi a bicicletei ce îmi aparţinea”, ne-a declarat Ioan Alexandru Alexievici, victima accidentului”.

În ceea ce priveşte şoferul ce se face vinovat de producerea acelui accident, am aflat că este profesor de matematică la Liceul Chimic şi se numeşte Stoenescu Dorel. Printre altele am mai aflat de la surse ce deocamdată doresc să-şi  păstreze anonimatul, că Stoenescu ar avea şi o atitudine îndoielnică în desfăşurarea activităţii de la catedră. Vom continua cercetările!

(Nicu Trandafir)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.