Peste o mie de hectare de culturi agricole afectate de inundații la Vâlcea

0
78

valcea

Suprafețele cultivate cu grâu și porumb au fost cel mai mult afectate de inundațiile din ultimele trei săptămâni, potrivit unui bilanț oferit de către Marin Cernătescu, directorul Direcției Agricole Vâlcea.

“Suprafața totală afectată de inundațiile din ultimele trei săptămâni, în județul Vâlcea, se ridică la 1000,37 hectare. Cele mai multe culturi compromise au fost înregistrate la nivelul grâului și porumbului. Asta înseamnă 479,87 hectare de porumb distruse și 318,97 hectare de grâu. Alte culturi compromise de inundații s-au înregistrat la ovăz — 83 hectare, la plante furajere — 22,4 hectare, pășuni — 85,5 pășuni, titricale (hibrid de grâu și secară) — 5 hectare, fânețe 3,45 hectare. Și la legume avem 6,13 hectare. Este evident că aceste pagube, a căror valoare estimativă se ridică la 1663,89 mii lei, se vor reflecta din păcate, în prețul produselor”, a admis Cernătescu, citat de agri-news.ro.

Suprafețele afectate au fost înregistrate în 17 localități, majoritatea situate în sudul județului Vâlcea, cu precădere în partea de sud-vest.

“Am să propun, după o discuție și cu celelalte conduceri ale direcțiilor agricole din țară, să se aplice și în acest an acea amnistie fiscală pentru fermierii ale căror suprafețe agricole au fost afectate în proporție de 30%. Așa a fost în anul 2013, poate că va fi elaborat un act normativ, astfel încât să se aplice anual această facilitate fiscală”, a mai spus directorul Direcției Agricole Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.