Alegerile partiale pentru Primaria Râmnicu Vâlcea ar urma sa aiba loc odata cu prezidentialele

0
71
Primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, social-democratul Gheorghe Matei, a declarat  ca alegerile partiale vor avea loc în toamna acestui an, probabil odata cu alegerile prezidentiale.

‘Am vazut recent declaratiile celor de PDL care nu mai pot de alegerile pentru primarie, desi în sondajele lor eu sunt cu cele mai multe procente. Dar trebuie sa faca imagine. Din informatiile pe care le detin, alegeri vor avea loc la primarie în toamna, probabil odata cu alegerile prezidentiale. Data de 25 mai pentru restul alegerilor partiale pentru colegiile parlamentare fusese stabilita înainte de a petrece arestarea primarului Frâncu.(…) Mie nu-mi sta mintea acum la alegeri, am proiecte de finalizat, majoritatea cu fonduri europene, pe care trebuie sa le urmaresc sa se încadreze în graficele stabilite’, a afirmat Gheorghe Matei.

Conducerea filialei judetene a PDL Vâlcea a solicitat luni Guvernului declansarea procedurilor pentru organizarea de alegeri anticipate pentru Primaria Râmnicu Vâlcea, în urma condamnarii definitive a fostului primar Emilian Frâncu.

‘Ceea ce se întâmpla acum este o improvizatie la Primaria Râmnicului. Si nu stim ce are de gând Cabinetul Ponta. Solicitam de urgenta declansarea procedurilor pentru alegeri anticipate pentru a lamuri lucrurile. Nu întelegem de ce nu au fost anuntate pentru 25 mai aceste alegeri asa cum le banuiam si cum se pronuntase chiar prefectul. Prefectul s-a miscat potrivit legii, atunci ce mai asteptam. Domnul Ponta nu poate veni sa ne spuna ca mentine doi ani interimatul la primarie numai pentru ca are dumnealui acolo un primar interimar PSD’, a declarat presedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.

Primaria Râmnicu Vâlcea este în prezent condusa de Gheorghe Matei dupa ce fostul primar, liberalul Emilian Frâncu, a fost condamnat în urma cu doua saptamâni la patru ani de închisoare cu executare pentru fapte de coruptie.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.