Condamnare la închisoare pentru un şofer vâlcean care a încercat să mituiască un poliţist

0
70

 

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au decis recent condamnarea la închisoare cu executare a unui şofer din Vâlcea prins în timp ce încerca să dea mită unui poliţist. Concret, în Dosarul nr. 3248/90/2013, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat Hotarârea 5/2014, în care a admis apelul formulat de inculpatul Ion Ciulică Cosmin, împotriva sentinţei penale nr. 120 din 25 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea. Judecătorii din Piteşti au desfiinţat în parte sentinţa şi au decis reducerea, de la 4 ani, la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată, ce se va executa prin privare de libertate. În urmă cu un an, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Ion Ciulică Cosmin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Magistraţii Tribunalului Vâlcea şi-au însuşit propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 28 februarie 2013, inculpatul fiind depistat în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat pentru a nu i se întocmi un nou dosar penal care să îi agraveze situaţia, a fost surprins în flagrant în timp ce oferea agenţilor de poliţie care constatau faptele suma de 1.000 de euro, sumă pe care a şi remis-o efectiv în biroul lucrătorilor de poliţie. Cercetările au fost efectuate în colaborare cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea.

(Nicu Trandafir)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.