În 8 martie, ora 11.00, poliţiştii vâlceni au fost alături de doamne şi domnişoare, oferindu-le flori. Poliţiştii Biroului Ordine Publică şi Proximitate, Biroului Rutier – Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea şi cei din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au oferit femeilor care s-au aflat în trafic în calitate de conducător auto, pasager sau pieton flori, alături de mai multe flyere informative. Poliţiştii Biroului de Poliţiei Transporturi au surprins plăcut călătoarele de pe peronul gării şi din trenuri, oferindu-le flori şi urându-le un călduros la mulţi ani de 8 martie. De asemenea, la aceeaşi oră, echipaje de la Serviciul Rutier s-au aflat în cartierul Ostroveni şi pe DN 7-Budeşti, unde poliţiştii rutieri, au oprit în trafic doamnele şi domnişoarele pentru a le oferi flori cu ocazia zilei de 8 Martie. Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Horezu au fost la fel de prietenoşi, acordând amenzi florale participantelor la trafic.