STOPAREA COMPORTAMENTULUI EVAZIONIST – PRIORITATE A CONDUCERII FINANŢELOR PUBLICE VÂLCENE
În activitatea curentă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în ultima perioadă, inspectori fiscali şi factori de conducere ai instituţiei trebuie să facă faţă subterfugiilor la care apelează unii operatori economici în tentativa de a se sustrage de la inspecţia fiscală sau pentru întârzierea nejustificată a efectuării acesteia şi de la recuperarea datoriilor la bugetul consolidat al statului, fiind supuşi unor presiuni diverse: campanii mediatice, denigrări, ameninţări etc. În acest context, conducerea DGFP Vâlcea a analizat modalităţile la care au apelat şi încă mai recurg cei certaţi cu legea, şi a stabilit măsurile legale de acţiune în domeniu pentru perioada următoare.
Articolul de faţă se vrea un semnal asupra situaţiei create, pe care, apreciem noi, trebuie să o cunoască şi opinia publică.
Evazioniştii îşi dau mâna cu grupurile de interese
În arsenalul stratagemelor folosite de evazionişti pentru obstrucţionarea actului de inspecţie fiscală se înscriu o multitudine de modalităţi mai mult sau mai puţin ingenioase, care, în totalitate, urmăresc acelaşi obiectiv: întârzierea şi denaturarea investigaţiilor fiscale. Astfel, atât inspectori fiscali, cât şi factori de decizie şi de conducere ai DGFP Vâlcea, care au singura vină de a fi aplicat legea, au fost supuşi unor acţiuni de intimidare fiindu-le inventate comportamente nelegale, abuzuri, pe care nu le-au practicat, nu le-au făcut. Paşii următori au fost reclamarea la diverse instituţii ale statului sau incriminarea în articole de presă sau emisiuni televizate şi ameninţarea fie directă, fie prin interpuşi din grupul de interese sau prin nume „sonore”, cu influenţă în mediile administrativ, economic şi politic, locale şi centrale.
Cei certaţi cu legea – „sponsori” ai unor campanii mediatice denigratoare
În unele cazuri, operatori economici certaţi cu legea, au lansat şi întreţin campanii mediatice, prin care speră să prelungească nejustificat unele investigaţii fiscale legale. În cadrul acestora, un loc important îl ocupă publicarea unor articole nedocumentate, care nu au nimic în comun cu realitatea, şi denigrarea în presă a funcţionarilor publici – „metodă” uzitată cu insistenţă în mediul corupt vâlcean, în special în ultima vreme. Acest tip de acţiune s-a aplicat nu numai finanţiştilor, ci şi, de-a valma, unor poliţişti, procurori, judecători, inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţi de consilii locale, prefecţi, primari etc.
De cele mai multe ori, ţintele alese de „sponsorii” campaniilor mediatice au vizat, fără nici un scrupul, familiile acestora, părinţi, soţi, copii, prieteni şi cunoştinţe apropiate. Scopul urmărit prin acest tip de acţiuni concertate nu au alt obiectiv decât exercitarea unei presiuni asupra atât a funcţionarilor publici, cât şi a instanţelor în vederea obţinerii unor pronunţări favorabile. De asemenea, se are în vedere inducerea în rândul opiniei publice a falsei impresii de încălcare a legalităţii din partea administraţiei fiscale sugerând, în acest caz, şi incapacitatea Justiţiei de a soluţiona speţa. Este cazul administratorilor Societăţii Comerciale Alutus SA Râmnicu-Vâlcea, care, susţinuţi în această acţiune de reprezentanţi ai unor societăţi cu activitate de comercializare a uleiurilor minerale, au lansat şi întreţin o campanie tendenţioasă, speculativă, pe plan local, regional, în presa scrisă şi la o televiziune cu acoperire naţională, deşi cauza litigioasă se află în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Suceava.
Pierderea urmei
În vederea sustragerii de la plata datoriilor faţă de bugetul consolidat al statului, sunt administratori care, pe lângă înstrăinarea tuturor activelor societăţii, dispun mutarea repetată a sediului societăţii şi schimbarea denumirii societăţii cu intenţia vădită de a se „pierde urma”. La acest truc a apelat şi administratorul SC Alutus SA Râmnicu-Vâlcea înstrăinând activele firmei, dispunând mutarea sediului societăţii de la Râmnicu-Vâlcea la Drăgăşani, apoi la Sibiu, în prezent fiind în Târgu-Jiu, şi schimbând denumirea societăţii din Alutus în Batroscom, evident, pentru a i se pierde urma.
Administratori „de faţadă”
Inspectori fiscali ai DGFP Vâlcea au constat şi cazuri de numire formală a unor administratori care nu posedă nici experienţă şi nici cele mai elementare cunoştinţe privind conducerea şi gestionarea unei afaceri, care, pe parcursul inspecţiei fiscale, nu au fost capabili să furnizeze informaţii complete şi credibile referitoare la societatea comercială pe care o administrau. În fapt, prin acest mod de acţiune, se „construieşte” un paravan pentru acoperirea activităţii ilegale desfăşurate de persoana care controlează grupul de firme „dirijat” de acesta.
Diversificarea „metodelor” evazioniste
Tertipurile la care recurg evazioniştii pentru tergiversarea încheierii inspecţiilor fiscale în termenul legal sau în ascunderea unor fapte ilegale se diversifică pe măsură ce aceştia se „perfecţionează”. Iată, spre exemplu, câteva dintre faptele ilegale identificate în acest an de inspectori ai DGFP Vâlcea:
– utilizarea unor documente a căror formă juridică este de natură să ascundă operaţiuni economice fictive (contracte de vânzare-cumpărare autentificate, pentru operaţiuni care nu s-au desfăşurat în realitate);
– declararea fictivă a sediilor sociale sau a locaţiilor unde aceştia îşi desfăşoară activitatea;
– neîntocmirea evidenţelor contabile cerute de lege;
– utilizarea unor formulare de documente pentru înregistrări contabile neconforme cu prevederile legale privind forma şi conţinutul acestora;
– solicitarea nejustificată a amânării inspecţiei fiscale invocând fie lipsa din localitate a administratorului, fie lipsa persoanei desemnate să conducă evidenţa contabilă.
– înregistrarea în evidenţa contabilă a unor documente care oferă informaţii incomplete privind entitatea emitentă a documentului respectiv, cantităţile sau preţurile practicate, ceea ce impune necesitatea efectuării unor verificări încrucişate la terţi;
– utilizarea unor documente false sau emise de „firme-fantomă”, în special pentru contabilizarea unor cheltuieli, cu scopul de a reduce obligaţiile fiscale (impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată etc.);
– nedepunerea declaraţiilor fiscale la termenele legale.
Instituţiile centrale – „bombardate” cu informări, sesizări, reclamaţii, memorii, petiţii, contestaţii
Pentru completarea imaginii de ansamblu a şiretlicurilor folosite de evazionişti sublinem că „bombardarea” instituţiilor centrale ale statului, începând cu Preşedinţia României, continuând cu Primul-Ministru, Senatul României, Camera Deputaţilor, Camera de Conturi a României, Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Finanţelor Publice etc., cât şi a celor teritoriale, respectiv, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Poliţia Judeţeană, Camera de Conturi, cu informări, sesizări, reclamaţii, memorii, petiţii, contestaţii, este o altă manevră folosită de firme şi grupuri de interese, dacă nu pentru suspendarea, cel puţin pentru îngreunarea desfăşurării unor inspecţii fiscale.
Finanţişti – „furnizori” de informaţii utile evazioniştilor
Foarte grav este faptul că operatori economici şi grupuri de interese, toţi în dezacord cu legea, au racolat salariaţi din sistemul Finanţelor Publice pe care îi folosesc pentru obţinerea de informaţii în legătură cu deciziile care urmează a fi luate de DGFP Vâlcea împotriva celor care eludează legea. În acest fel a procedat o firmă din sudul judeţului, care, „atenţionată” de persoane din sistemul Finanţelor Publice despre intenţiile instituţiei privind declanşarea măsurilor asigurătorii sau de executare silită, a înstrăinat patrimoniul înainte de aplicarea acestora, zădărnicind eforturile noastre pentru recuperarea creanţelor bugetare.
De asemenea, avem în vedere soluţionarea cazurilor în care salariaţi ai instituţiei, cu statut de funcţionar public, „consiliează” în eludarea legislaţiei fiscale operatori economici, membri ai familiei ori rude apropiate, contabili ai unor firme.
Fermitate în aplicarea principiilor inspecţiei fiscale
Poziţia conducerii DGFP Vâlcea faţă de cazurile relatate este una fermă: nu numai că nu vom renunţa la aplicarea integrală a principiilor inspecţiei fiscale, în special, şi a administraţiei fiscale, în general, ci vom intensifica întreaga activitate în domeniu pentru înfăptuirea măsurilor stabilite cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, pentru stoparea comportamentului evazionist în rândul operatorilor economici şi determinarea intrării lor în legalitate.
Ec. Gheorghe Gogârnoiu, director executiv al DGFP Vâlcea