Zilele trecute, Corpul de control al Prefecturii Vâlcea a continuat acţiunile de verificare a unităţilor care produc şi comercializează produse de panificaţie şi patiserie, respectiv a celor de alimentaţie şi folosinţă publică din judeţul Vâlcea. Comisia de control este formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv: Instituţia Prefectului-Corpul de control, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea şi Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. În baza Ordinului prefectului nr. 17/13 ianuarie 2014, în perioada 27-31 ianuarie 2014, au fost verificate patru unități de alimentație publică în municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv: o unitate de alimentație publică de tip restaurant care a fost sancționată contravențional sub formă de amendă în cuantum de 1000 lei; o unitate de alimentație publică de tip restaurant – pizzerie care a fost sancționată contravențional sub formă de amendă în cuantum de 2000 lei și avertisment; două unități de alimentație publică de tip fast food care au fost sancționate contravențional sub formă de amendă în cuantum total de 3500 lei. Echipa de control a verificat respectarea condițiilor igienico-sanitare, a normelor de igienă sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și de protecție a consumatorului conform tematicii de control, rezultatele soldându-se, în cele mai multe cazuri, cu sancționarea contravențională a operatorilor economici. Această verificare are în vedere evitarea și prevenirea unui risc major privind sănătatea populației, prin apariția unor cazuri de nerespectare a normelor generale de igienă în unitățile de alimentație și folosință publică, unitățile care produc și comercializează produse de panificație și patiserie și, ținând cont de rezultatele favorabile obținute în acțiunile desfășurate în anii precedenți, s-a considerat că se impune și în anul 2014 verificarea respectării legislației privind sănătatea și protecția consumatorului la nivelul județului. În fiecare unitate verificată, echipa mixtă de control în componenţa precizată mai sus, a încheiat procese-verbale de constatare, acte de control cu termene şi responsabilităţi, în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate sau de igienizare a unităților identificate ca insalubre, cu termene concrete de îndeplinire. Pentru deficiențele menționate în procesele-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, unitățile au fost sancționate contravențional sub formă de amendă sau avertisment. Sancțiunile au fost acordate pentru nerespectarea art. 41, lit.c (neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi/sau dezinfecţie a locurilor de muncă, utilajelor, ustensilelor, suprafeţelor de lucru şi a ambalajelor în condiţiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare), art. 5 (menţinerea în unităţile care desfăşoară activitate de producţie şi de comercializare a produselor alimentare, de alimentaţie publică şi colectivă, servicii şi producţie de apă potabilă, precum şi servicii de întreţinere corporală a personalului fără certificatul de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, conform reglementărilor legale în vigoare) din HG nr. 857/2011, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii, art. 3, alin 2, lit f din Legea nr. 349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun și art. 18 (Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate), din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.