Deputat, ameninţat cu moartea

0
90

 Deputat, ameninţat cu moartea

Nu cu mult timp în urmă am scris un material de opinie în care arătam că presa mercenară care acceptă publicarea unor neadevăruri în mod constant, care practică atacul la persoană, denigrarea, calomnia, insulta, care nu se mulţumeşte să împroaşte cu noroi în persoane publice dar o face, la modul mizerabil, şi cu familiile acestora, poate genera mari conflicte, mai ales în comunităţile mici. Se pare că din păcate încep să apară rezultatele acestor practici mârşave ale unor indivizi care nu au nici un respect faţă de profesia de jurnalist. Redăm în continuare un comunicat de presă primit miercuri, 27 septembrie, de la liderul PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu.

„În seara zilei de 26 octombrie 2006, după procesiunea solemnă închinată Sfântului Martir Antim Ivireanul, în centrul oraşului, un individ care s-a pretins profesor de judo a coborât dintr-un taxi şi mi-a ameninţat cu moartea familia pentru că din cauza mea ar fi fost arestat Mircia Gutău! Am scăpat de molestare doar pentru că taximetristul l-a tras înapoi pe posibilul agresor la apariţia culorii verzi a semaforului. Acesta este rezultatul campaniei de denigrare dusă în publicaţia Vocea Vâlcii care, de două luni, la fiecare apariţie induce această idee mincinoasă în rândul râmnicenilor. Desfid pe oricine poate dovedi că am avut vreo contribuţie directă la arestarea celor doi edili ai Râmnicului (eram plecat în acea perioadă din ţară iar Justiţia şi Ministerul de Interne sunt conduse de PD) şi-mi voi da demisia imediat din demnitatea de parlamentar dacă Vocea Vâlcii sau altcineva va dovedi că nu spun adevărul. Nu am răspuns până acum atacurilor inexplicabil de murdare apărute în Vocea Vâlcii, care s-a descalificat prin minciunile şi jignirile proferate la adresa mea, pentru că am sperat că cetăţenii au discernământul să vadă că este o campanie dirijată politic şi nu m-am gândit că unii vor cădea în capcana întinsă de un baron al presei vâlcene ce şi-a strâns o avere de invidiat împroşcându-şi cu noroi semenii. Acum familia mea este însă în pericol! De aceea voi da în judecată publicaţia Vocea Vâlcii şi pe Romeo Popescu pentru insultă şi calomnie şi voi cere să îndrepte material şi moral marele rău pe care mi l-a provocat, culminând cu cererea de linşaj făcută în data de 27 iulie 2006. Pentru a-mi apăra onoarea şi imaginea publică voi fi nevoit de asemenea să mă apăr în justiţie în orice caz viitor de ameninţare, insultă sau calomnie, la adresa mea, indiferent cine va fi autorul."

Emilian Frâncu,
Deputat PNL de Vâlcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.