Din punct de vedere organizațional, anul 2014, este pentru Partidul Democrat Liberal Vâlcea dominat de alegerii interne extreme de importante pentru dezvoltarea unor politici favorabile pentru județ.
Astfel, în perioada imediat următoare vor avea loc alegerii pentru constituirea Biroului de Conducere al Comisiei pentru Economie, Finanțe, Fonduri Europene și Mediu de Afaceri, Biroului de Conducere al Ligii Aleșilor Locali, Biroului de Conducere al Comisiei pentru Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport.
Informăm că joi, 23 ianuarie 2014, începând cu ora 17:00, la Restaurant Paradis are loc ședința de lucru a Colegiului uninominal nr. 5 Bezoi.
“Subliniez faptul că în cadrul acestei ședințe de lucru se vor dezbate strategii pentru următoarea campanie electorală, detalii organizatorice, astfel încât să putem obține un scor mulțumitor la alegerile europarlamentare.”, a declarat președintele colegiului uninominal nr. 5 Brezoi, Iuliana Moise.
Organizația Județeană Vâlcea a Partidului Democrat Liberal face cunoscut opiniei publice că ședința de constituire a biroului Comisiei pentru Economie, Finanțe, Fonduri Europene și Mediu de Afaceri va avea loc joi, 23 ianuarie 2014, începând cu ora 17:00, la sediul PDL.
“Comisia pentru Economie, Finanțe, Fonduri Europene și Mediu de Afaceri are ca scop principal crearea unui cadru de dezvoltate a unei politici economice sănătoase întrucât doar așa putem avea o țară sănătoasă. Considerăm că trebuie să conservăm stabilitatea macroeconomică atinsă cu sacrificii din partea românilor prin crearea unor politici ce pot favoriza crearea de noi locuri de muncă.”, a precizat Gheorghe Crăciun, vicepreședinte al Biroului Permanent Județean (Departamentul pentru Politici economice, Mediu de afaceri și Fonduri Europene).
Vineri, 24 ianuarie 2014, începând cu ora 14:00 la Salina Ocnele Mari se constituie Liga Aleșilor Locali, eveniment la care vor participa peste 200 de aleși locali ai Partidului Democrat Liberal Vâlcea.
Iar sâmbătă, 25 ianuarie 2014, începând cu ora 11:00, la sediul PDL are loc constituirea Biroului de Conducere al Comisiei pentru Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport.