Noi delicte silvice în Copăceni, Mateeşti şi Stoileşti

0
95

 

 

La data de 09 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Copăceni l-au depistat pe B. Constantin, care a tăiat fără marcă silvică dintr-o pădure  material lemnos şi l-a transportat la o locuinţa din comună. În cauză, B. Constantin a fost sancţionat contravenţional conform art. 8 al. 1 lit. „b” din Legea 171/2010 cu amendă în valoare de 800 lei, iar cei 1,9 m.c. materialul lemnos a fost restituit reprezentanţilor Ocolului Silvic Horezu.

În data de 09 ianuarie a.c., între orele 15-18, poliţiştii Postului de Poliţie Mateeşti împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti, au organizat o acţiune pe linie silvică în scopul depistării şi sancţionării persoanelor ce transporta material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au fost depistaţi S. Gheorghe şi N. Petre, ambii  din com. Mateeşti care transportau material lemnos cu două atelaje cu tracţiune animală fără a deţine documente de însoţire a materialului lemnos. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum de 2.000 lei fiecare, conform art. 19 din Legea 171 din 2010, totodată procedându-se la confiscarea cantităţii de 0,970 mc, material lemnos esenţă gorun, care a fost predat  Ocolului Silvic Horezu.

La data de 08 ianuarie a.c., ora 10.40, poliţiştii vâlcenii l-au depistat pe B. Nicolae, din Stoileşti, în timp ce transporta cu o autoutilitară marca Ford cantitatea de 1,8 mc cherestea, specia brad, fără a deţine niciun document de provenienţă. Cantitatea de material lemnos a fost confiscată şi predată în custodie la Ocolul Silvic Stoiceni, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform art. 19 alin.1, lit. l din Legea 171/2010.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.