Expo Nord Oltenia SA şi-a schimbat sediul social şi poate să închirieze spaţii la Centrul de Expoziţii Călimăneşti

1
73

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat mandatarea reprezentanţilor săi în adunarea generală a acţionarilor la SC Expo Nord Oltenia SA (societate ce deţine Centrul de Expoziţii din Călimăneşti) să aprobe închirierea spaţiilor din cadrul Centrului de Congrese şi Expoziţii „Oltexpo” şi împuternicirea directorului general al societăţii să efectueze demersurile necesare în vederea închirierii acestora. De asemenea, CJ Vâlcea a mai decis schimbarea sediului social al societăţii situat la sediul Primăriei oraşului Călimăneşti, la adresa din str. Calea lui Traian nr. 1 bis, tot din oraşul Călimăneşti. În fine, s-a mai aprobat modificarea actului constitutiv al SC Expo Nord Oltenia SA, ca urmare a aprobării de către adunarea generală a acţionarilor a majorării capitalului social, a schimbării sediului social al societăţii, precum şi a revocării comisiei de cenzori şi desemnării auditorului financiar statutar extern, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nr. 109/2011.

Luna trecută, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de la SC Expo Nord Oltenia SA a discutat şi aprobat următoarele propuneri: prezentarea raportului de activitate al directorului general a societăţii, pentru anul 2013; închirierea spaţiilor din cadrul Centrului de Congrese şi Expoziţii, care se află în administarea SC Expo Nord Oltenia SA şi împuternicirea directorului general să efectueze demersurile necesare în vederea închirierii acestora; revocarea comisiei de cenzori şi desemnarea lui Vasile Cocoş ca auditor financiar statutar extern, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, precum şi modificarea în acest sens a Actului constitutiv al societăţii; aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2012; descărcarea de gestiune a administratorilor; împuternicirea Directorului general al societăţii, cu posibilitatea de substituire, pentru a efectua şi îndeplini toate formalităţile necesare legate de aducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate, precum şi pentru înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi publicarea la autorităţile competente a hotărârilor adunării generale ordinare a acţionarilor. În schimb, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor s-au aprobat următoarele propuneri: majorarea capitalului social al societăţii, cu suma de 1 milion de lei prin emisiunea unui număr de 100.000 de acţiuni, cu valoarea nominală de 10 lei fiecare, potrivit hotărârilor adoptate de autorităţile tutelare aie societăţii, respectiv de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local al oraşului Călimăneşti; desemnarea unui expert contabil evaluator în vederea evaluării aporturilor acţionarilor; schimbarea sediului social al societăţii la adresa din str. Calea lui Traian, nr. 1 bis, oraşul Călimăneşti, unde se află punctul de lucru al societăţii şi modificarea în acest sens a actului constitutiv al societăţii; împuternicirea directorului general al societăţii, cu posibilitatea de substituire, pentru a efectua şi îndeplini toate formalităţile necesare legate de aducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate, precum şi pentru înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi publicarea la autorităţile competente a hotărârilor adunării generale extraordinare a acţionarilor. Precizăm că pentru aprobarea majorării capitalului social al SC Expo Nord Oltenia SA de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii, reprezentanţilor judeţului Vâlcea li s-a acordat mandat special în acest sens, prin trei hotărâri ale Consiliului Judeţean Vâlcea, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social al societăţii cu sumele de 300.000 lei, 50.000 lei şi 150.000 lei. În urmă cu trei ani, a fost înfiinţată SC Expo Nord Oltenia SA cu acţionari Judeţul Vâlcea şi Oraşul Călimăneşti, în scopul gestionării investiţiei realizate prin proiectul „Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia”. Prin aceste acte administrative, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local al oraşului Călimăneşti au aprobat şi actul constitutiv al SC Expo Nord Oltenia SA şi au desemnat reprezentanţii judeţului Vâlcea şi ai oraşului Călimăneşti în adunarea generală a acţionarilor. Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 37 din 11 martie 2011, privind aprobarea înfiinţării societăţii, au fost desemnaţi reprezentanţii judeţului Vâlcea în adunarea generală a acţionarilor, respectiv Victor Popescu şi Florea Mierluş.

(Petre Coman)

1 COMENTARIU

  1. Aceasta investitie poate fi numita MONUMENTUL PROSTIEI ROMANESTI, cei care au comandat si au sustinut astfel de lucrare ori sunt prosti ori sunt prosti. Si-au batut joc de bani, pacat de izlazul care a fost distrus pentru a se construe astfel de monstruozitati. Propun transformarea lor in WC-uri publice pentru vacile care pasc pe islaz. Cata paguba a produs aceasta lucrare, stie cineva? cred ca prostia conducatorilor nostrii intrece orice imaginatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.