Vânzarea Oltchim ar putea să fie întârziată cu o lună şi jumătate

0
68

Termenul final de depunere a ofertelor angajante pentru activele de producţie ale combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) ar putea să fie prelungit cu circa 45 de zile, până la mijlocul lunii martie, la cerinţa principalelor companii interesate de combinat care vor mai mult timp la dispoziţie pentru a luat o decizie în privinţa participării la licitaţie.

„Există o noutate în sensul că faţă de Oltchim şi-a manifestat interesul şi firma TVK, filială a Mol Ungaria, care operează un combinat petrochimic cu afaceri de un miliard de euro şi produce undeva la 50 km de Oradea de trei ori mai multă etilenă şi propilenă decât se producea la Piteşti. Ei sunt interesaţi numai de activitatea de la Vâlcea şi petrochimia de la Piteşti, spre deosebire de chinezi care vor să cumpere la pachet şi rafinăria. Mă tem însă că se va amâna cu 45 de zile acest termen de 31 ianuarie pentru depunerea ofertelor angajante. Şi azerii şi chinezii, domnul Vuza, filiala Mol, toţi cer prelungirea termenului de depunere a ofertelor pentru Oltchim, pentru acest lucru fiind nevoie de acordul creditorilor“, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.
Zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.