Cazul casei de brokeraj Harinvest Râmnicu Vâlcea: Hoţie la Bursă cu BCR SA în prim plan și produse sofisticate, de mare risc. Pagube de 15 milioane lei, primele estimări

1
79
Surse apropiate casei de brokeraj Harinvest Rm. Vâlcea fac dezvăluiri din interiorul unuia dintre cele mai mari scandaluri de pe piaţa de capital. Mai multe greşeli, neglijenţe şi probabil infracţiuni au dus la o pagubă estimată la circa 15 milioane de lei, care face cea mai proastă impresie despre responsabilii cu supravegherea pieţei şi despre funcţionarea sistemului de apărare a acesteia împotriva fraudei. În scandal sunt implicați şi brokerii de la BCR şi SSIF Broker Cluj Napoca.

BCR a dat afară un angajat implicat în scandalul Harinvest
Un angajat al BCR, care a încalcat procedurile de lucru în cazul tranzacţiilor cu Harinvest „a fost sancţionat prin concediere. Banca a cooperat şi va coopera în continuare cu autorităţile în ancheta cazului“, anunţă banca.

Un agent de bursă al casei de brokeraj Harinvest ar fi implicat BCR şi SSIF BROKER Cluj Napoca într-„un sistem de rostogolire a obligaţiilor de decontare“, a unor produse structurate, instrumente financiare de mare risc, pe care se poate căştiga dar şi pierde de zeci de ori suma pariată, potrivit unui aşa zis comunicat al Harinvest, nesemnat însă şi neasumat explicit de conducerea firmei de brokeraj.

„Sistemul are la bază suprautilizarea tranzacţiilor de tip SELL-OUT, tranzacţii de tip exceptional, care implică decontări într-un tip mai scurt decât standardul T+3 (ex: T, T+I)“, explică documentul citat.  Standardul T+3 (zile) este perioada reglementată dintre efectuarea tranzacţiei, până la decontarea acesteia, adică a transferului de bani.

Harinvest ar fi derulat aşa zisele „tranzacţii excepţionale“ încă din septembrie 2012. Volumul lor a depăşit 29% din totalul tranzacţiilor desfăşurate de casa de brokeraj şi ar fi ajuns, „în urma majorărilor lunare la peste 70% în ultimile 4 luni, cu un vârf de 85% din volumul total de produse structurate tranzacţionat de societate în August 2013“, se mai spune în documentul citat şi ataşat la articol.

Pierderile din tranzacţiile speculative au crescut atât de mult încât brokerul de la Harinvest ar fi făcut operaţiuni  care nu respectă reglementările în vigoare, care ar fi scăpat controalelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Apoi s-a trecut la acoperirea pierderilor cu banii din conturile clienţilor şi s-au vândut  acţiunile acestora, fără ştirea lor.

Paguba este estimată la 15 milioane de lei, realizată sub supravegherea autorităţilor şi a instituţiilor pieţei.

Documentul citat incriminează o presupusă colaborare a brokerului din Harinvest cu alţii din BCR şi SSIF Broker Cluj Napoca, dar oficialii acestora neagă vehement implicarea.

Oficialii BCR, spun „pentru moment“ doar că „BCR, în calitate de furnizor de lichiditate pentru produsele structurate emise de EGB (Erste Group Bank, n.r.), este obligat, conform reglementărilor în vigoare, să ofere preţuri de vânzare / cumpărare pentru produsele structurate listate pe sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti. Deficienţele de management al riscului ori deficienţele de control intern anti-fraudă înregistrate la nivelul altor intermediari din piaţă sunt direct şi exclusiv responsabilitatea intermediarilor respectivi”, ne scrie Ionuţ Stanimir, directorul de comunicare al BCR.

La rândul său, SSIF Broker Cluj Napoca spune că în ultimii patru ani nu a primit nici o reclamaţie şi că, în cazul Harinvest „a fost un cumpărător de bună credinţă, care a răspuns unei solicitări iniţiate de Harinvest. Operaţiunile de sell-out au fost efectuate conform prevederilor reglementărilor în vigoare, transmiţându-se către Bursa de Valori Bucureşti (BVB), formularul special prevăzut de art. 179 al. 3 din codul BVB. Conform acestui formular, operaţiunile sunt aprobate de către  BVB, pe baza confirmării primite de la Depozitarul Central, prin semnăturile olografe ale reprezentanţilor autorizaţi ai celor două instituţii, precum şi a reprezentanţilor autorizaţi ai participanţilor la sistemul bursier, care iniţiază acest tip de operaţiune“, spun într-un comunicat Grigore Chiş, directorul general al SSFI Broker şi Mihai Buliga, preşedintele CA al firmei.

Depozitarul Central, instituţia din cadrul Grupului BVB  care se ocupă cu operaţiunile post – tranzacţionare, acoperise încă din noiembrie, cu 500.000 de euro (jumătate din Fondul de Garantare pe care îl gestionează), pierderile înregistrate de unii investitori în produse structurate, clienţi ai casei de brokeraj Harinvest, înainte ca aceasta să execute conturile perdanţilor.

SSIF Harinvest este suspendată pentru o perioadă de 90 de zile, în urma controlului desfăşurat de ASF la societate în perioada 15-27 noiembrie 2013.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a identificat o serie de „aspecte de natură penală” la firma de brokeraj (SSIF) Harinvest din Râmnicu Vâlcea, pe care le-a sesizat „organelor de cercetare penală”, în urma unui control în care a identificat şi „nereguli în relaţia client-intermediar”.

12 dec, 23:38 | | ECONOMICA.net

 *  Reprezentanţii „Harinvest” susţin că nu cunoşteau situaţia: „BCR SA (parte a grupului Erste Bank) şi SSIF Broker Cluj SA împreună cu agentul de bursă angajat al Harinvest – Voinea Maria, creionează un sistem de rostogolire a obligaţiilor de decontare“
Reprezentanţii „Harinvest” ne-au transmis printr-un comunicat: „Începând cu articolul apărut în ziarul Bursa în data de 21 noiembrie (n.r.. „SSIF Harinvest, forţat să vândă”), în plus faţă de controlul ASF (n.r. din luna noiembrie de la sediul societăţii), s-au început investigaţii interne, desfăşurate de administratori şi acţionari, pentru a descoperi modul prin care s-au produs pagubele în cadrul SSIF Harinvest SA”.
Aceştia susţin că „BCR SA (parte a grupului Erste Bank) şi SSIF Broker Cluj SA împreună cu agentul de bursă angajat al Harinvest – Voinea Maria, creionează un sistem de rostogolire a obligaţiilor de decontare”. Aceştia explică: „Sistemul are la bază suprautilizarea tranzacţiilor de tip Sell-Out (n.r. vânzări forţate), tranzacţii de tip excepţional, care implică decontări într-un tip mai scurt decât standardul T+3 (ex: T, T+1). Deşi sunt tranzacţii excepţionale, volumul acestora din totalul tranzacţiilor desfăşurate de Harinvest sare de pragul de 29% încă din septembrie 2012 şi ajunge în urma majorărilor lunare la peste 70% în ultimele patru luni, cu un vârf de 85% din volumul total de produse structurate tranzacţionat de societate în august 2013”.
Reprezentanţii Harinvest susţin că aceste sell-out-uri ar fi trebuit să ridice suspiciuni la ASF şi spun că administratorii nu au acces la volumul tranzacţionat pe piaţa sell-out. Aceştia mai afirmă: „În vederea tăinuirii acestei rostogoliri extrem de profitabilă pentru BCR şi SSIF Broker Cluj, angajata Harinvest, Maria Voinea, ascunde în cadrul raportărilor o serie de câteva conturi fantomă prin intermediul cărora desfăşura tranzacţiile. (…)
Sistemul de rostogolire funcţiona atât timp cât existau suficiente sume de bani astfel încât, în ciuda pierderilor imense înregistrate zilnic, să se poată respecta angajamentele de vânzare la preţuri în scădere din partea Harinvest şi reachiziţionare la preţuri mai mari de la cele două contrapărţi numite, BCR şi SSIF BROKER CLUJ”.
Potrivit comunicatului „Harinvest”, societatea a înregistrat o pierdere de 2,8 milioane de lei în tranzacţiile cu SSIF Broker şi de 11,37 milioane de lei, cu BCR.
„Harinvest” mai arată că brokerul Maria Voinea ar fi trecut la vânzări din portofoliile clienţilor pentru a acoperi pierderile.
Specialişti ai pieţei de capital spun că este practic imposibil ca administratorii firmei să nu ştie situaţia. „Mai ales într-o firmă mică, când este o situaţie de default, ştie toată lumea”, potrivit unui broker. Acesta ne-a mai spus că, având în vedere că lucrurile se petreceau de peste un an de zile, acţionarii şi administratorii nu pot spune că nu cunoşteau situaţia, având în vedere că între timp au avut şi Adunări generale, precum şi obligaţia să supravegheze conducerea executivă în permanenţă.
Unii brokeri spun că „Harinvest” ar trebui să spună „Mulţumesc” că SSIF Broker şi BCR l-au ajutat, fiindu-le contraparte la sell-outuri.
Desigur, SSIF Broker şi BCR aveau şi ele un interes – să nu existe probleme pe produse structurate pe care le emiteau.
*  SSIF Broker spune că a fost un cumpărător de bună credinţă, care a răspuns unei solicitări iniţiate de Harinvest
Reprezentanţii SSIF Broker resping în clar toate acuzaţiile aduse de „Harinvest”.
„Întreaga activitate a SSIF Broker se desfăşoară conform regulamentelor şi legislaţiei în vigoare, neexistând excepţii de la această practică”, au transmis Grigore Chiş, directorul general SSIF Broker, şi Mihai Buliga, preşedintele companiei, într-un comunicat.
Aceştia precizează: „În privinţa produselor structurate tranzacţionate de Harinvest, care au făcut obiectul unor operaţiuni de sell out, SSIF Broker a fost un cumpărător de bună credinţă, care a răspuns unei solicitări iniţiate de Harinvest. Operaţiunile de sell-out au fost efectuate conform prevederilor în vigoare, transmiţându-se către Bursa de Valori Bucureşti formularul special prevăzut de art. 179 al. 3 din codul Bursei de Valori Bucureşti. Conform acestui formular, operaţiunile sunt aprobate de către Bursa de Valori Bucureşti pe baza confirmării primite de la Depozitarul Central, prin semnăturile olografe ale reprezentanţilor autorizaţi ai celor două instituţii, precum şi a reprezentanţilor autorizaţi ai participanţilor la sistemul bursier, care iniţiază acest tip de operaţiune.
Considerăm că reprezentanţii legali ai unui intermediar autorizat nu se pot deroba de răspunderea privind prejudiciile produse propriilor clienţi”.
Reprezentanţii SSIF Broker adaugă că situaţia creată în jurul Harinvest este regretabilă şi cu impact negativ asupra pieţei de produse structurate.
„Avem încredere că autorităţile abilitate vor face toate demersurile necesare soluţionării cu promptitudine a acestei situaţii şi, îndeosebi în vederea reparării prejudiciilor cauzate clienţilor de bună-credinţă ai Harinvest”, se mai precizează în comunicatul SSIF Broker.
Reprezentanţii BCR ne-au transmis şi ei o poziţie referitoare la acuzaţiile aduse de „Harinvest”: „BCR, în calitate de furnizor de lichiditate pentru produsele structurate emise de Erste Group, este obligat, conform reglementărilor în vigoare, să ofere preţuri de vânzare/cumpărare pentru produsele structurate listate pe sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti. Deficienţele de management al riscului ori deficienţele de control intern anti-fraudă înregistrate la nivelul altor intermediari din piaţă sunt direct şi exclusiv responsabilitatea intermediarilor respectivi.
Reprezentanţii „Harinvest” plusează, însă, şi spun că „frauda nu se putea face fără largul concurs al BCR şi Broker Cluj care au acţionat ca şi contraparte” şi nici fără „o neglijenţă a Departamentului de Supraveghere din cadrul ASF şi BVB”.
*  Depozitarul Central: „Aplicarea procedurilor de management al riscului s-a realizat cu respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central”
Reprezentanţii Depozitarului Central ne-au transmis că aplicarea procedurilor de management al riscului s-a realizat cu respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central, în cazul „Harinvest”.
Aceştia ne-au declarat: „Mecanismele de management al riscului sunt structurate pe mai multe tipuri de operaţiuni. Operaţiunile sell-out pot fi speciale şi sunt iniţiate de către participant pentru acoperirea poziţiilor debitoare de fonduri, respectiv operaţiuni sell-out impuse, caz în care sunt iniţiate de către Depozitarul Central. În acest caz, au fost desfăşurate doar operaţiuni din prima categorie.
Aplicarea procedurilor de management al riscului s-a realizat cu respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central.
Conform reglementărilor ASF, pentru ambele tipuri de operaţiuni menţionate anterior este necesar acordul clienţilor.
Depozitarul Central şi Bursa de Valori Bucureşti comunică şi cooperează constant cu instituţiile şi autorităţile pieţei de capital, în spiritul şi litera legilor şi regulamentelor în vigoare”.
În prezent, activitatea SSIF Harinvest este suspendată pentru o perioadă de 90 de zile, în urma controlului desfăşurat de ASF la societate în perioada 15-27 noiembrie 2013, potrivit ASF.
Investigaţia nu este finalizată şi elemente noi sunt aduse inclusiv în urma sesizărilor de la clienţii Harinvest.
ASF mai precizează: „Operaţiunile de sell-out (vânzare forţată) sunt gestionate de Depozitarul Central. Ele apar în momentul în care există obligaţii de plată scadente care nu au fost acoperite până la momentul scadenţei. Aspectele care ţin de relaţia client-intermediar sunt investigate de către ASF iar aspectele care ţin de eventuale fapte penale sunt investigate de organele de cercetare penală care au fost sesizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară”.
Solicitată să spună dacă BVB sau Depozitarul au vreo vină în frauda de la Harinvest, ASF ne-a transmis: „Responsabilităţile punctuale fac obiectul investigaţiilor ASF. La finalizarea lor şi în momentul luării unor decizii suplimentare Autoritatea de Supraveghere Financiară va comunica şi va motiva fiecare decizie”.
Potrivit Autorităţii, în cazul în care, după finalizarea investigaţiilor va fi constatată incapacitatea societăţii de a îşi respecta obligaţiile asumate faţă de clienţi (sume sau acţiuni) sunt 2 variante de despăgubire sau un mix între cele două: fondul de compensare a investitorilor (în limita a 20.000 de euro pe investitor), dacă este cazul, sau recuperarea în justiţie a sumelor.
Potrivit unor surse din piaţă, ASF a primit din partea Harinvest raportări false.
     Acţionarii Harinvest sunt Valentin Cismaru, cu o deţinere de 23,04%, Veronel Lungu (30,86%), Dumitru Crăciunescu (23,04%), Ion Antonescu (23,04%).
*  Ludwik Sobolewski, BVB: „Numărul mare de intermediari slabi – problemă structurală a pieţei locale de capital”
Una dintre problemele structurale ale pieţei noastre de capital este că avem un număr prea maare de societăţi de intermediere slabe, din punct de vedere financiar, potrivit directorului general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski. O altă provocare pe care domnia sa a identificat-o constă în eliminarea abuzurilor pe care brokerii le realizează.
„Nu toţi cei care doresc să devină brokeri pe piaţa de capital ar trebui să găsească o uşă deschisă, pentru a face acest lucru. Când lucrezi cu banii clienţilor, trebuie să ai un cod de conduită, iar dacă încalci acest cod, să fii eliminat din piaţă. Intermediarii sunt cei care fac legătura între emitenţi şi instituţiile pieţei de capital, pe de o parte, şi investitori, pe de altă parte, şi de aceea condul de conduită este important”, a declarat directorul general al BVB.
Anul acesta a fost unul bun, dar nu grozav, pentru piaţa de capital, în opinia lui Ludwik Sobolewski, din cauză că, deşi au avut loc mai multe listări, continuă să există o serie de probleme structurale. Pe unele dintre acestea, domnia sa speră să înceapă să le rezolve încă de la începutul anului viitor, directorul general al BVB exprimându-şi convingerea că 2014 poate să fie un an grozav. „Am fost întrebat dacă 2013 a fost un extraordinar. După părerea mea, un an grozav va fi cel în care am trece la statutul de piaţă emergentă, de la cel de piaţă de frontieră, din prezent”, a mai afirmat Ludwik Sobolewski. (Alexandru Sârbu)

*  ASF: „Situaţiile transmise de Harinvest către ASF ar fi putut oferi o imagine distorsionată faţă de realitate, în condiţiile în care ar fi false”
ASF ne-a transmis că are în vedere, în cadrul investigaţiilor, comunicatul SSIF „Broker”.
Reprezentanţii Autorităţii ne-au declarat: „Rapoartele interne ale Consiliului de Administraţie al Harinvest sunt avute în vedere de către Autoritatea de Supraveghere Financiară imediat ce sunt aduse la cunoştinţa Autoritatii de Supraveghere Financiara, atâta timp cât nu rămân la stadiul de raport intern. În condiţiile în care Consiliul de Administraţie al Harinvest ar fi adus la cunoştinţa ASF în septembrie 2012 aspectele la care face referire, cu siguranţă ele s-ar fi adăugat elementelor de supraveghere avute în vedere de către ASF. Raportul la care faceţi referire, este în analiza ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a supravegheat Harinvest inclusiv în urma raportărilor curente realizate de către societatea Harinvest. Din situaţiile financiare raportate de către societate şi urmărite de către supravegherea ASF în prima parte a anului 2013, a reieşit că societatea nu are clienţi debitori. Situaţiile transmise ASF ar fi putut oferi o imagine distorsionată faţă de realitate, în condiţiile în care ar fi false. În orice situaţie, falsul în declaraţii sau în raportări face obiectul investigaţiilor organelor de cercetare penală.
Tranzacţiile de tip sell-out şi frecvenţa lor pot oferi indicii legate de calitatea managementului riscului, nu neapărat de existenţa a unor fraude”. (bursa.ro)

 

1 COMENTARIU

  1. Afirmatia SSIF Broker Cluj trebuie dovedita in cea ce privește existența legală a aprobărilor forma, fondul si alte detalii esențiali. Iată ce susține fără sa demonstreze SSIF BROKER CLuj. „Conform acestui formular, operaţiunile sunt aprobate de către Bursa de Valori Bucureşti pe baza confirmării primite de la Depozitarul Central, prin semnăturile olografe ale reprezentanţilor autorizaţi ai celor două instituţii, precum şi a reprezentanţilor autorizaţi ai participanţilor la sistemul bursier, care iniţiază acest tip de operaţiune.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.