Vera Hahalera îşi adusese amintirile de pe drumuri şi, acum, la gura sobei, în faţa unui auditoriu ales pe „sprânceană”, ce dracu, doar şi ea este vedetă, de când a intrat în grupul „Etnof” alături de Keker, Spiru şi Makai…
– Şi, uite, aşa, dragele mele, am fost la mare. Şi, cu toate că am fost de atâtea ori, ca anul acesta nu mi s-a mai întâmplat!…
– Dar ce-ai păţit, soro? Că de mult vreai să ne zici asta!
– Ei, şi tu! Şi m-am plimbat!
– Era şi normal! Ce puteai să faci la mare?
– Plajă!
– Desigur! Îi răspunse în ton Keker.
– Dar nu am făcut…
– Hai, nu te mai lamenta atât, soro!
– Nu am făcut, dragă, plajă!
– Păi, atunci, la ce ai fost la mare?
– Ca să urmez programul vedetelor, dragă!
– Ete, mă! Abia ai muşcat din succesurile trupei noastre şi deja…
– Da, sunt cineva, dragă!
– De-aia te dai mare?
– Cum să te dai mare la mare?
– Păi, atunci? Explică, dracului, odată ce vroiai să zici? Interveni şi Spiru. Nu te mai strofloca atât!
– Aşa e! Dar zii şi tu, ce poţi să faci?
– Ce să faci? Că tot nu înţeleg!
– Păi, am trecut printr- un loc ciudat…
– Şi?
– Nu-mi venea să cred, că există aşa ceva!
– Ce, dragă, zii odată!
– Păi, m-am plimbat în sus şi-n jos…
– Ca la mare…
– Ei, ca la mare.
– Fă, ia, nu ne mai fierbe atât! Zii, odată!
– Păi, nu zic? Că doar suntem la taifas…
– Nu! Ne fierbi! Că la mare e posibil orice! Nu se lăsă nici Vera Hahalera.
– Şi, totuşi, ce vroiai să zici?
– Că ne-am plimbat în sus şi-n jos pe plajă, kilometri întregi şi n-am văzut, dragă, nici o fiinţă umană…
– Fugi d-aci! Iar minţi! Înseamnă că n-ai fost la mare!
– Ei, nu! Pe cuvânt, soro!
– Şi unde era locul ăla, de care vorbeşti?
– Că, dacă e aşa, eu îl mănânc! reveni în conversaţie şi Spiru.
– Chiar, m-ai făcut şi pe mine curioasă. Unde e locul acela? interveni şi Keker.
– Of! Ce insistenţi sunteţi! oftă Vera Hahalera. La nudişti! Unde, dracu, să fie? La nudişti…
George Achim
Blestemul fulgului de nea
Diafan şi cristalin,
Zglobiu ca un fluturaş
Venit din cer, ca semn divin,
Al iernii nelipsit ostaş,
Eu, fulgul de nea aduc
Nenumărate bucurii
Şi pentru-al grâului năsuc
Dar mai ales pentru copii…
Parcă îi văd cu palme-ntinse,
Cum aleargă să mă prindă
Să mă sărute, pare-mi-se,
Vraja ca să mi-o cuprindă
De ce sunt alb, de ce dispar
Prea iute-n palma lor?
De ce m-arăt doar iarna, chiar
De ce sunt prea uşor?
Iar de sunt lăsat în pace
Pătură de nea m-aştern
Peste câmpuri şi conace
Peste păduri, ca semn etern
Că viaţa poate renaşte
Sub ocrotirea mea străveche,
Copii cu sănii să împroaşte
Strigăte fără pereche
Pe derdeluşuri şi troiene,
Unde din zori şi până-n seară
Fulgii de nea se-aşează-alene,
Iar natura se-nfioară…
Un mister se-ntâmplă, iată
Iarna este peste tot,
Iar lumina dintrodată
O magie-i, cât să pot,
Să nu mă mai întreb o dată
De ce nu mă lasă-n pace?
De ce-mi tulbură misterul
Şi, cică, artificial mă face
Cu tunul, ce jigneşte cerul?
De ce azi se tem de mine
Nu cumva povestea-i dată
Altora cu minţi hapsâne?
Unde-s zăpezile de altădată?
Blestemaţi să fie cei
Ce nu mai au respect deplin
Faţă de bunii Dumnezei
Care cu oamenii mai ţin!
G.Alunelă
Ce fulg de nea, ce poezie?
Eu vreau zăpadă foarte multă,
Ca să-mi ascund, fir-ar să fie
Năravul care nu mă mai ascultă!
Geo Tasău
