Parlamentarii vâlceni pot face dreptate: Pedepse mai mari pentru criminali!

0
82

Vâlcea are în momentul de faţă o reprezentare bună în Parlament. Spunem bună referindu-ne la activitatea parlamentară în ansamblu : număr mare de interpelări, proiecte de legi, iniţiative, întrebări, intervenţii. Avem şi parlamentari cu experienţă politică şi administrativă. Au fost câteva situaţii în care unii dintre ei au dovedit că pot trece peste diferende politice şi că pot adopta poziţii concrete. Este momentul ca acum să se unească pentru a cere amendarea Codului Penal.

Presa locală, mai ales cea de la noi din judeţ, a sesizat în ultima perioadă anomalii care duc la o percepţie greşită a populaţiei asupra actului de justiţie şi la neîncrederea cetăţenilor.  S-au întâmplat două „fenomene“ care aparent nu au legătură una cu alta. În primul rând a luat amploare condamnarea cu executare a unor politicieni. Miniştri, foşti miniştri, senatori, deputaţi, primari şi oameni cunoscuţi în lumea publică au primit condamnări definitive. Unele cu executare altele cu suspendare. În acelaşi timp un număr mare de procese în care diferite persoane acuzate de uciderea din culpă s-au finalizat şi ele. Multe din acest procese au devenit cunoscute opiniei publice datorită notorietăţii celor care au fost inculpaţi sau cum a fost cazul fetiţei ucise pe trecerea de pietoni din centrul Râmnicului datorită vârstei mici a victimelor.

În majoritatea cazurilor vinovaţii de ucidere din culpă au primit doi ani de închisoare. În toate aceste cazuri executarea pedepselor a fost suspendată. În cazul corupţilor s-au dat pedepse mai mari. Unele din ele cu executare.

Pentru familiile celor ucişi Justiţia pare nedreaptă. Familia Moţ care din Ocnele Mari s-a trezit cu fiica, în vârstă de 12 ani, ucisă. Ucigaşa a primit doi ani cu suspendare. Pentru această familie dar şi pentru câteva alte mii de familii care trec anual prin aşa ceva condamnarea unuia ca primarul Emilian Frâncu la 4 ani cu suspendare, a unuia ca Gigi Becali sau Codrin Sereş la ani de executare pare de neînţeles. Pentru aceşti oameni, o persoană ca Mircia Gutău este o victimă pentru că deşi nu a făcut nici un rău dovedit nici unei persoane a fost încarcerat. În timp ce aceia care au ucis primesc pedepse minime.

Parlamentarii vâlceni trebuie să ceară modificarea Codului Penal. Nu neaparat în sensul ca o ucidere din culpă să primească pedeapsă cu executare. Dar este logic ca viaţa unui om să fie evaluată altfel decât distrugerea unor bunuri, tâlhărirea, furtul poate chiar decât violul. Uciderea unui om trebuie pedepsită cu un număr mai mare de ani. Chiar dacă nu vor fi daţi cu executare dar cel care a greşit trebuie să ştie că oricând va face o faptă penală riscă să execute şi 10 ani să spunem din urmă. Dacă pentru un furt simplu se dau 3 ani. Dacă pentru o tentativă de luare de mită se dau patru ani nu se pot da doi ani de puşcărie pentru ucidere. Fie ea şi din culpă. În fond şoferul care a ignorat culoarea roşie a semaforului, care a accidentat pe trecerea de pietoni un copil, care a condus cu viteză excesivă , uneori sub influenţa alcoolului nu poate fi considerat mai puţin vinovat decât un primar care a vrut să jecmănească nişte arhitecţi. Pe bune!

P.S. În timpul redactării acestui articol pe un post de televiziune naţional se anunţă că vânzarea neautorizată de petarde şi artificii este pedepsită între 3 luni şi un an de închisoare. Ucigaşa micuţei Diana Moţ a fost condamnată la prima instanţă cu 1 un şi jumătate fără executarea pedepsei. Este logic?Este normal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.