Pensionarii vâlceni se împrumută să-şi cumpere medicamente
Pensionarii vâlceni se împrumută la CAR pentru a-şi putea face conserve pentru iarnă, pentru a-şi cumpăra lemne sau pentru medicamente. Veniturile mici ale majorităţii oamenilor care au muncit cinstit o viaţă întreagă nu pot acoperi din păcate cheltuielile pentru iarnă, fapt care îi determină pe oameni să apeleze la împrumuturi. Datoriile la întreţinere, nevoia de a-şi cumpăra lemne pentru foc sau medicamente, i-a făcut pe tot mai mulţi dintre vârstnici să apeleze la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Astfel, de la începutul anului, în evidenţele CARP s-au înscris 1123 de noi membri, la care se adaugă cei 29.000 de pensionari aflaţi în evidenţe. Împrumuturile acordate în acest an pensionarilor se ridică la peste 4,7 milioane de lei noi, mult mai mult decât anul trecut. „Din păcate cererea este tot mai mare deoarece măsurile de protecţie socială pentru pensionari sunt practic inexistente” – a spus Nicolae Lambru, preşedintele CARP. Împrumuturile se pot acorda numai membrilor CAR Pensionari, înscrierea făcându-se pe baza unei cereri, la care se adaugă cuponul de pensie. Fondul de cotizaţie este de 1,7 milioane, pentru a putea beneficia de un împrumut maxim de cinci milioane de lei. Suma poate fi restituită în termen de 10 luni, cu o dobândă de 10%.