HC Oltchim defilează prin Liga Naţională

0
82

HC Oltchim defilează prin Liga Naţională

 

Instalată confortabil în fruntea ierarhiei, după primul meci câştigat categoric la Constanţa, Oltchim Rm. Vâlcea a jucat joi seara, în Sala „Traian”, cu Astral Poşta Câlnău. Victoria le-a revenit tot elevelor lui Gheorghe Tadici cu scorul de 32-28, care-şi continuă astfel marşul triumfal către cel de-al 13-lea titlu de campioană naţională. Următorul obstacol din calea echipei noastre s-a numit CSM Cetate Deva, formaţie pe care Steluţa Luca şi colegele sale au întâlnit-o duminică, 17 septembrie, în deplasare, însă rezultatul partidei nu-l putem comunica întrucât jocul s-a terminat după închiderea ediţiei publicaţiei noastre. Deşi nimeni din tabăra vâlceană nu se putea gândi la un alt rezultat decât victoria, mai mult ca sigur, jocul a fost tratat încă de la început cu cea mai mare atenţie de către Gheorghe Tadici, o primă dovadă în acest sens fiind aceea că deplasarea s-a făcut cu o zi mai devreme pentru a permite fetelor să fie odihnite şi apte pentru efort la ora meciului. Din cele declarate de tehnician înainte de plecarea spre Deva, dacă diferenţa de scor îi va permite, probabil că la un moment dat, pe teren, vicecampioanele mondiale vor lăsa locul jucătoarelor mai tinere şi dornice de afirmare. Meciul de la Deva va fi ultimul înainte de derby-ul mult aşteptat cu Rulmentul Braşov, care nu se va mai juca pe 24 septembrie. Disputa „granzilor” a fost amânată cu patru zile datorită prezenţei grupării de la poalele Tâmpei în preliminariile Ligii Campionilor şi se va juca pe 28 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.