Funcţia de responsabil cu relaţiile publice nu-şi justifică rostul în organigrama Prefecturii

0
73

 

• Acest material nu este un pamflet, ci un semnal de bun simţ despre încă un caz de cheltuire aiurea a banului public!

Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea are o relaţie cvasinefuncţională cu presa. Şi asta ca să fim eleganţi. De altfel, nici funcţia de purtător de cuvânt, sau responsabil de relaţii publice, ori cum i-o fi denumirea oficială, nu prea-şi justifică rostul în organigrama instituţiei. De o bună perioadă de vreme realizez o emisiune zilnică la TV Vâlcea Unu, la o oră care mă împiedică, spre exemplu, să particip la şedinţele colegiului prefectural. Totuşi, pentru că mai colaborez şi la câteva publicaţii, trebuie să mă documenteze în amănunt pe anumite subiecte şi frecvent încerc să am dialog cu reprezentanţi ai instituţiei prefectului. Problema este că, atunci când prefectul sau subprefectul sunt indisponibili, nimeni altcineva nu e abilitat oficial să ofere relaţii sau măcar un minim ajutor în documentare presei. Mă străduiesc să demonstrez că nu am nimic personal cu prefectul Mircea Nadolu. Îl mai rog o dată, în numele majorităţii colegilor din presa locală, să organizeze periodic conferinţe de presă. Este şi în interesul domniei sale. Comunicatele pe care le oferă, cu promptitudine de altfel, instituţia pe care o conduce, nu sunt suficiente realizării de materiale profesioniste de presă. Nu sunt altceva decât procese verbale din care culege cine ce poate, puţinele informaţii neputând fi amănunţite decât dacă ai norocul să-l prinzi pe prefect la telefon sau în audienţă directă. Îl mai rog pe Mircea Nadolu să spună public în ce constă utilitatea funcţiei de purtător de cuvânt, dacă acesta e rareori de găsit la sediul instituţiei. Sau, poate că respectiva persoană a devenit subit ultrageneroasă şi îşi permite să achite facturile telefonice şi costurile cu deplasările jurnaliştilor.

Adrian Pană

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.