Companiile din Olanda, invitate de ministrul Economiei să participe la privatizarea Oltchim

0
66

 

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, l-a primit luni, 4 noiembrie 2013, pe ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Matthijs van Bonzel. La întâlnire a participat şi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Bogdan Badea. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, apreciind nivelul schimburilor comerciale ca fiind unul foarte ridicat, de natură să încurajeze şi alte proiecte viitoare comune. Diplomatul olandez a transmis oficialului român interesul investitorilor olandezi pentru România, evidenţiind profilul atractiv şi competitiv al ţării noastre în domeniul IT&C. La rândul său, ministrul economiei, Andrei Gerea, a admis faptul că România deţine un potenţial important de dezvoltare şi atragere de investiţii în domeniul high-tech, atrăgând atenţia interlocutorului său şi asupra altor domenii care pot constitui oportunităţi pentru investitorii străini. Demnitarul român a prezentat ambasadorului olandez demersurile Ministerului Economiei de atragere de investiţii la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, adresând cu acest prilej companiilor olandeze interesate o invitaţie la convorbiri pe acest subiect. Ministrul Gerea a transmis, de asemenea, ambasadorului Regatului Ţărilor de Jos o listă a companiilor din portofoliul ministerului aflate în proces de privatizare şi atragere de investiţii, asigurându-l de deschiderea părţii române pentru continuarea discuţiilor pe teme concrete de interes, pentru viitoare colaborări. Ambasadorul Matthijs van Bonzel l-a asigurat pe ministrul Gerea că va transmite aceste informaţii investitorilor olandezi, referindu-se, in context, şi la domeniul responsabilităţii sociale, propunând o mai strânsă colaborare între reprezentanţii mediului de business din cele două ţări pe acest subiect. Conform datelor statistice disponibile, la finele lunii iulie 2013, Olanda deţinea o pondere de 3,1% din exportul ţării noastre şi de 3,7% la import. Faţă de perioada similară a anului precedent, exportul a crescut cu 21,6%, atingând 867 milioane euro, iar importul cu 5,8%, cifrându-se la 1.172 milioane euro. La 30 septembrie 2013, investiţiile olandeze în economia românească erau de 7 miliarde euro, reprezentând 20,5% din totalul investiţiilor străine în România (locul 1 în topul investitorilor străini după valoarea capitalui subscris), cu 4.397 societăţi înregistrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.