Când n-ai de lucru, îţi faci, zice o „vorbă” românească, sau „de ce să te legi la cap, dacă nu te doare?” Aşa a păţit amicul meu, care a încercat să administreze o „doză” de sfaturi unui alt amic, spre a-l îndrepta pe drumul cel drept şi s-a ales tocmai cu…ruşinea. Nimic de zis şi acesta a fost cam obraznic, spunând adevărul, dar cum adevărul în aceste vremuri de…pripas supără, aşa îi trebuie amicului meu! De ce nu şi-a pus zăbală? De ce n-a aprofundat psihologia, ca să poată să-şi „citească” prietenii?
– E periculos domnule acesta, prietene! Parcă îl aud pe lamentându-se. Nu vezi câte obstacole sunt? La fiecare pas…
– Nu-mi pasă! Eu am plecat pe drumul acesta şi pe el voi merge, cu orice risc…
– Dar este un drum, care îţi este străin, prietene! Iar perimetrul prin care trece este populat cu foarte multe hiene.
– Şi ce dacă?
– Te vor ataca la primul pas greşit…
– M-au atacat ei şi pe alte drumuri şi am ajuns la cap…
– Ai ajuns pe dracu!
– De ce spui asta?
– Pentru că îmi amintesc bine de perioada când ai administrat o vreme norocul…
– Şi ce, nu a fost bine? Eu am câştigat destul de mult atunci…
– De-aia ai „tras” atâta şi te-ai îmbolnăvit chiar, suportând o tăietură…
– Şi ce dacă? A fost şi asta a mea! Nu face parte tot din viaţa mea?
– Ba da, dar de ce să nu fii şi tu fericit o dată? De ce să trăieşti tot timpul în stres?
– E stresul meu!
– Treaba ta! Şi şi-a lăsat amicul să-şi consume clipele de „cugetări”, în care cădea foarte des, de când s-a „rătăcit” pe drumul cu pricina. Toamna şi ea începuse să se strâmbe la ferestre, cu oarece indiferenţă şi-l cuprinse cu răcoarea sa cât să-l zgâlţâie puţin. „Ei, şi?” şi-o fi zis amicul. Pentru că a doua zi şi-a umflat muşchii şi s-a avântat pe drumul fără cifre, „mânat” din spate de hienele care au şi apărut. Cu vânt la pupa, dar şi cu aplaudaci pe de-alături, drumul a fost „cucerit” la început, chiar glorios, în parte, dar dintrodată norii toamnei s-au năpustit asupra lui şi, învăluindu-l, l-au prăvălit…
Degeaba şi-a căutat ajutor la aplaudaci.. Aceştia îşi găsiseră alt îndrăgostit de aplauze… Iar hienele, ca hienele…
Vinovat de toate a fost găsit amicul meu , care, vezi, doamne, şi-a lăsat prietenul să se avânte pe drumul interzis. Şi cu „ruşinea” că i-a spus în faţă adevărul… Deh, facerea de bine…
George Achim
Blestemul nucilor
Rege al răcorii
Al umbrei profunde
Încă din zorii
Lumii acesteia, unde
Toate se întâmplă
Şi viaţă şi moarte,
Şi armă la tâmplă,
Şi râs ca la carte,
Relaţii foarte bune,
Dar şi nefireşti.
Cu figuri nebune,
Dar şi îngereşti…
O, lume ciudată,
Unde să mă duc?
Că de-atâta ceartă
Încep să mă usuc!
Trăiam atât de bine
Cu oamenii cei harnici
Acolo-ntre ţarine,
Unde foarte darnici
Erau şi sunt mai toţi,
Şi des mă foloseau,
Nu mă trăgeau la sorţi
Ca azi, când habar n-au
Ce mai e un nuc,
Cât de mult înseamnă
Să ai acas buluc
De bogăţii, dar teamă
Să-ţi fie mereu
Că nu mai şti să faci,
Că îţi este greu
Mintea să ţi-o-ncarci
Cu sfaturi utile…
Dar stau şi mă întreb:
Bătrânii aveau pile
Pe la câte-un cerb?
Că din a mea frunză
Făceau vopsele bune
Şi pentru păr şi bluză
Şi păreau minune…
Din trunchiul meu ieşea
Scândură de lux
Şi mobilă era
Tot timpul în flux…
Iar din fructe-ntâi
Ieşea ulei de calitate,
Şi era de căpătâi,
Te apăra de moarte.
Azi nu-i mai înţeleg
Pe oamenii, ce cred,
Că pe unde merg
Nu sunt ei, ce pierd,
Rostul meu de nuc.
Fabricile le-au distrus
În anonimat se duc
Şi-aşteaptă doar de sus
Sfaturi şi măcar
Pentru colivă nuci…
Blestemaţi să fie clar
Cei ce-au acceptat să fie,
În lumea asta slugi
Doar, fără-mpărăţie!
G.Alunelă
Băă, să mănânci ulei de nucă,
Dacă vrei s-ajungi ca mine
„Tânăr”, cu puteri depline,
Şi nici „bâta” nu se usucă!…
Geo Tasău
