Avem lapte şi corn, dar nu avem frigidere

0
69

Autorităţile locale nici nu au, dar nici nu se sinchisesc

Avem lapte şi corn, dar nu avem frigidere

În vederea deschiderii noului an şcolar în condiţii cât mai bune, Consiliul Judeţean Vâlcea a colaborat cu Inspectoratul Şcolar, pe probleme legate de reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat precum şi pe cele legate de cuprinderea unor unităţi de învăţământ grav afectate în programe de reabilitare cu finanţare externă, derulate prin MEC. CJ Vâlcea a colaborat şi cu Autoritatea de Sănătate Publică – Medicină Preventivă pe chestiuni legate de autorizaţiile sanitare de funcţionare a unităţilor de învăţământ şi efectuarea de controale periodice privind condiţiile de distribuire şi păstrare a produselor lactate şi de panificaţie, precum şi cu primăriile, acestora din urmă solicitându-li-se să ţină permanent legătura cu conducerea unităţilor de învăţământ pentru îndeplinirea mai multor obiective: finalizarea lucrărilor de reparaţii  şi igienizări, funcţionarea normală a instalaţiilor de apă şi canalizare, funcţionarea grupurilor sanitare etc.

Laptele şi cornul
În principal, instituţiile mai sus amintite au acţionat în vederea alocării de fonduri pentru efectuarea de reparaţii curente şi capitale, igienizarea spaţiilor de învăţământ, aprovizionarea cu combustibil pentru şcoli, achiziţionarea de frigidere pentru derularea programului „Laptele şi cornul”.
În urma desfăşurării licitaţiilor electronice s-au încheiat contracte cu SC Vlăsia SRL Piteşti privind aprovizionarea şi distribuţia a produselor de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV şi copiii preşcolari din grădiniţe, precum şi cu SC Diana Impex SRL Rm. Vâlcea privind distribuţia produselor lactate pentru aceleaşi categorii de minori.

Nepăsare
Până în prezent, doar 62 de localităţi din cele 89 ale judeţului, au transmis situaţia solicitată de CJ, privind asigurarea reparaţiilor şi igienizărilor. La aceste localităţi, necesarul este de: 1721,554 mii lei – reparaţii curente, 2092,05 mii lei – reparaţii capitale, 725,185 mii lei – igienizări. Dintre acestea, s-au executat lucrări de reparaţii şi igienizări în valoare de 635,54 mii lei, respectiv 14%. Fondurile asigurate pentru aceste lucrări sunt de 1428,138 mii lei, respectiv 31,47%. Restul de 27 localităţi nu au transmis datele cu privire la asigurarea reparaţiilor şi igienizărilor; este vorba despre localităţile Bărbăteşti, Buneşti, Cernişoara, Câineni, Creţeni, Drăgoeşti, Fârtăţeşti, Frânceşti, Mateeşti, Măldăreşti, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Olanu, Păuşeşti, Popeşti, Roeşti, Runcu, Sineşti, Stoileşti, Şuşani, Tetoiu, Tomşani, Voiceşti, Băbeni, Ocnele Mari, Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea.

Frigidere insuficiente
În ceea ce priveşte situaţia aprovizionării şcolilor cu combustibili, cu excepţia a 6 localităţi care nu au transmis situaţia Consiliului Judeţean (Dănicei, Malaia, Suteşti, Voineasa, Băbeni şi Ocnele Mari), nivelul aprovizionării este de peste 55% la lemne, peste 13% la cărbuni iar la combustibil nici nu a început aprovizionarea. Nivelul aprovizionării este scăzut datorită faptului că din cele 83 de localităţi care au prezentat date, nu număr de 73 de localităţi au avut fonduri insuficiente, necesarul suplimentar de fonduri faţă de prevederile din buget pentru aprovizionarea cu combustibili fiind de 1803,9 mii lei. În ceea ce priveşte necesarul de frigidere, situaţia este destul de proastă. Din cele 409 frigidere solicitate, autorităţile au putut asigura doar 256 de aparate. Localităţi ca Alunu, Boişoara, Copăceni, Măldăreşti, Milcoiu, Pesceana, Prundeni sau Stoileşti nu au nici măcar un frigider.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.