Traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, cu trecere prin Vâlcea, va fi modificat şi prelungit

0
78

Potrivit unor precizări ale secretarului de stat în Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura şi Investiţii Străine, Alexandru Năstase, ca urmare a unei intervenţii a unui parlamentar vâlcean, traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, cu trecere prin judeţul Vâlcea, va fi din nou modificat şi prelungit ca urmare a solicitării unor… organizaţii de protecţie a mediului. În urma consultărilor avute în perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013 cu reprezentanţii AM POS-T – Ministerul Transporturilor şi experţi Jaspers şi având în vedere clarificările aduse de Proiectantul IPTANA, s-a recomandat ca procedura de mediu actuală să fie întreruptă şi reluată ulterior, după stabilirea aliniamentului final, ţinând cont de faptul că în urma procesului de revizuire a studiului de fezabilitate traseul actual al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi prelungit pentru a asigura conexiunea cu centura ocolitoare a Sibiului şi că întreaga lungime a traseului va fi reconsiderată în baza unei analize „multicriteriale”, fiind posibilă modificarea traseului actual cel puţin pe secţiuni limitate. În data de 5 decembrie 2012, Administraţia Siturilor Natura 2000 Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraş a solicitat CNADNR SA completări la documentaţia depusă de IPTANA, astfel: completarea studiului de evaluare adecvată cu o analiză privind importanţa zonei ca şi coridor ecologic pentru deplasarea carnivorelor mari de interes comunitar între masivele Făgăraş şi Lotru, respectiv Făgăraş şi Cozia; corelarea informaţiilor furnizate de analiza impactului autostrăzii asupra populaţiilor de carnivore mari cu proiectul tehnic şi cu măsuri adecvate de diminuare a impactului;identificarea prezenţei sau absenţei speciilor de interes comunitar de pe amplasamentul proiectului. În urma solicitărilor Administraţiei Siturilor Natura 2000 Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraş nu a fost posibilă completarea studiului de evaluare adecvată, ceea ce a condus la imposibilitatea actualizării raportului privind impactul asupra mediului în termenul iegal. Contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate aferent acestui obiectiv a fost semnat în data de 21 septembrie 2007 cu asocierea IPTANA – Scetaroute. Studiul de Fezabilitate a fost finalizat în anul 2008 şi aprobat prin HG nr. 1418/2008. În data de 15 mai 2008 CNADNR SA, prin IPTANA, a demarat procedura de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul Autostrada Sibiu-Piteşti. Pe parcursul anilor 2008 şi 2009 proiectantul IPTANA a întocmit şi depus la ANPM raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi a demarat procedura de dezbateri publice conform legislaţiei existente la momentul respectiv. Raportul a fost întocmit de SC Transproiect 2001 SA – evaluator de mediu, în luna decembrie 2009 au avut loc dezbateri publice în localităţile traversate de viitoarea autostradă, în urma cărora au fost semnalate probleme de către publicul interesat. în data de 25 ianuarie 2010 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a solicitat răspuns la observaţiile sau comentariile publicului, iar ulterior IPTANA a transmis soluţiile de rezolvare a problemelor semnalate. În anul 2010 a intrat în vigoare Ordinul MM nr. 135/2010 privind aprobarea metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, care reglementează şi procedura de evaluare adecvată pentru investiţiile care afectează ariile protejate de interes comunitar. Ca urmare a acestor modificări legislative, în data de 28 iunie 2010 ANPM a solicitat actualizarea Raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu cerinţele Ordinului nr. 135/2010. În data de 14 martie 2011 a fost depus la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului actualizat, întocmit de SC Transproiect 2001 SA. După analiza documentaţiei, în data de 11 aprilie 2011 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a solicitat din nou să fie depusă o documentaţie întocmită conform prevederilor Ordinului nr. 135/2010 şi Ordinului nr. 19/2010. Cu acest prilej ANPM a menţionat că documentele depuse pentru capitolul evaluare adecvată nu întrunesc condiţiile din Ordinul nr. 19/2010 şi a solicitat: completarea studiului de evaluare adecvată cu datele prevăzute de Ordinul nr. 19/2010; coordonatele Stereo 70 ale suprafeţelor de pădure ce urmează a fi defrişate; avizele administratorilor sau custozilor ariilor naturale protejate traversate sau aflate în vecinătatea proiectului. De asemenea, având în vedere complexitatea proiectului şi faptul că acesta traversează arii protejate de interes naţional şi comunitar, ANPM a solicitat sprijinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în cadrul derulării procedurii de emitere a acordului de mediu. în sensul implicării reprezentanţilor sau consultanţilor Jaspers. În data de 15 septembrie 2011, CNADNR a solicitat proiectantului IPTANA transmiterea, în aceeaşi zi, a stadiului derulării procedurii şi acţiunilor întreprinse în vederea soluţionării problemelor privind traversarea ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar. În data de 15 septembrie 2013 proiectantul a transmis informaţiile solicitate şi a comunicat că este în curs de definitivare studiul de evaluare adecvată. În data de 6 martie 2012, IPTANA a depus la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) studiul de evaluare adecvată, cât şi coordonatele traseului autostrăzii Sibiu-Piteşti în sistem Stereo 70. La solicitarea CNADNR din data de 27 august 2012, IPTANA a comunicat că procedura de obţinere a acordului de mediu este în derulare. În data de 21 septembrie 2012, CNADNR a solicitat din nou transmiterea documentaţiei cerute de ANPM în data de 5 aprilie 2012 şi dovada depunerii acestora, în contextul în care s-a constatat că acestea nu fuseseră transmise. IPTANA a depus informaţiile solicitate, făcând următoarele precizări: concluziile studiului de evaluare adecvată vor fi incluse în raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului; au fost transmise documentele pentru obţinerea avizelor administratorilor sau custozilor. ANPM a solicitat o întâlnire în data de 2 octombrie 2012, pentru analizarea proiectului în vederea preîntâmpinării dificultăţilor ce ar fî putut să apară la obţinerea finanţării, întâlnire la care s-au discutat aspecte legate de completările necesare documentaţiei. În data de 1 noiembrie 2012, ANPM a solicitat să i se comunice dacă au apărut modificări ale traseului care este în procedură de reglementare. În data de 2 noiembrie 2012, IPTANA a transmis la ANPM coordonatele Stereo 70 ale parcelelor de pădure ce urmează a fi defrişate. În data de 20 noiembrie 2012 CNADNR a informat ANPM asupra continuării procedurii de reglementare pentru proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti, dat fiind faptul că nu a fost certificată o modificare a traseului.
(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.