FC U Craiova a învins, sâmbătă după-amiază, CSM Râmnicu Vâlcea, cu 1-0, după un meci plin de nervi şi în tribune, şi pe teren. Partida s-a terminat cu trei eliminaţi. La finalul jocului, Adrian Mitetul a recunoscut că juveţii atacă promovarea încă din acest sezon Universitatea Craiova joacă peste tot, numai acasă nu. Acel “Craiova” din brandul echipei atârnă mai mult ca un logo, nu şi ca un element de identitate. Însă, oltenii şi-o făcură cu mâna lor, mai ales la partida cu Petrolul din Cupă, când scandalul iscat de suporteri au trimis echipa, din nou, în pribegie, tocmai la Roşiorii de Vede. Pe un stadion ce parcă supravieţuise de 5 minute unui bombardament aerian şi cu un gazon pe care şi cailor le este frică să pască, nu cumva să facă ruptură la copite, Craiova şi Vâlcea au jucat cu frică. De accidentări, de rezultat, de adversar. Formaţia lui Nicolo Napoli a fost mai curajosă şi insistentă. Scorul final a recompensat-o cu trei puncte. Vasile Gheorghe l-a pus la încercare pe Matache încă din minutul 5, cu un şut peste poartă, de la 20 de metri distanţă. Goge s-a dovedit şi el periculos în două rânduri (19 şi 22), iar Mitic a semnat cea mai mare ocazie a primei reprise (23), când mingea trimisă de el din 6 metri, cu capul, a deviat din pământ peste poartă. Trupa lui Claudiu Niculescu a avut cea mai mare şansă de gol tocmai în minutul 55, când Codruţ Lircă a şutat razant cu bara, din lovitură liberă. Oltenii s-au descătuşat cu 5 minute înainte de final, la voleul de 1-0 al lui Vasile Gheorghe. Scandalul din final, ce s-a lăsat cu eliminările lui Matache, Samson şi Stoianof, aproape că n-a mai contat, pentru că Universitatea îşi îndeplinise obiectivul. Partida dintre FC Universitatea Craiova şi CSM Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a VI-a a Ligii a II-a, s-a disputat pe Stadionul Municipal din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, şi nu la Caracal cum anunţase iniţial gruparea olteană. Conducerea FC Universitatea Craiova decisese, vineri, ca meciurile cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa să se dispute la Caracal, după ce Comisia de Disciplină a FRF a hotărât suspendarea pentru două etape a terenului de la Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a incidentelor de la jocul cu Petrolul, din Cupa României. FC Universitatea Craiova, club aflat în proprietatea lui Adrian Mititelu, a primit sancţiuni cu penalitate sportivă în valoare totală de 90.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii în timpul a trei partide. Conform site-ului oficial al FRF, FC Universitatea Craiova a fost sancţionată cu 37.500 de lei în urma partidei cu Petrolul Ploieşti (Cupa României), cu 22.500 de lei în urma meciului cu CS Universitatea Craiova (Liga a II-a) şi cu 30.000 de lei în urma întâlnirii cu Minerul Motru (Liga a II-a). De asemenea, ca urmare a incidentelor din meciul cu Petrolul, în afara sancţiunii financiare, Comisia de Disciplină a FRF a luat şi măsura interzicerii organizării de două meciuri pe stadionul propriu. În consecinţă, formaţia condusă de Nicolo Napoli a evoluat meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea (etapa a VI-a) pe un stadion aflat la o distanţă de 60 de kilometri de Drobeta-Turnu Severin. În timpul partidelor cu Petrolul Ploieşti, CSU Craiova şi Minerul Motru, suporterii formaţiei FC Universitatea Craiova au introdus pe stadion, au aprins şi au aruncat spre spaţiul de joc făclii, artificii şi alte substanţe explozive.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...