Nu credeam, că voi prinde şi acele vremuri, despre care am aflat, din cărţi, dar şi din amintirile bunicilor şi părinţilor că sunt împotriva omului, că-l vor transforma în lup, că nu mai există cinste, humanism, încredere… Dar vremurile s-au instalat, sunt chiar în toi, iar exemplele le găseşti la tot pasul.
Bunăoară, este hoţul? Este cel care a furat raţa, nu şi cel care a furat jumătatea de bancă, fie ea BIR, Bancoop ori Bancorex.
Este coruptul? Este unicul funcţionar, nu şi domnii de prin parlament ori ministere… Este sărăcia? Este câtă vrei, pute chiar, dar în scriptele guvernanţilor, cică a crescut nivelul de trai, implicit salariile?
Şi care salarii? Cele câteva, care au mai rămas, că majoritatea oamenilor au fost trimişi în şomaj şi de-aici, la pensie… Vai de ţara asta, Doamne. Ce-ai făcut din ea?
Dar, iată-l pe Jean Profitescu, urcând scările partidului, zâmbind cu gura până la urechi şi strigând în dreapte şi în stânga „eu le fac pe toate! Ca Hopa-Mitică sunt! De astăzi sunt director! Înţelegeţi, bă?”
A uitat să amintească şi faptul că e finul naşului său din guvern, dar, credeţi, că tupăduşii nu aflaseră? Ştiau tot, de aceea l-au instalat pe Jean Profitescu cu mare pompă, la uzina din centru şi au aşteptat, să mulgă împreună „laptele”ei, până au vândut-o pe nimic… Păi, ce? Profitescu nu e finul naşului în guvern? Şi, dacă a rămas fără scaun, domnul Jean Profitescu a găsit altul imediat. Şi mai comod, dar şi mai strălucitor în constelaţia de partide, care se învârt în jurul ciolanului.
Şi s-a şi aruncat spre el, ca să-l ocupe, dar, pentru că nu l-a vrut un , chiar dacă naşul „a zis”, s-a trezit mâna dreaptă a celui mai mare. O zi, două, trei şi-ar mai fi trecut vreo treizeci şi trei, dar s-au rupt legăturile pe sus şi, cum cel mai mare a fost înlocuit cu altul şi mai ferchezuit, Jean Profitescu tinde tot mai sus… „De ce să fie el doar mâna dreaptă? De ce n-ar fi şi-o stângă în acelaşi timp?
Şi trage sfori şi „strigă” dulce către naşu, bând desigur, şi adălmaşul, că avea de unde, doar „mulsese” uzina aia, el spune drept, nu se ascunde şi, din senin, ăl de sub cel mai mare îşi dă demisia, cică, din motive personale…
Păi, nu-i de râs? Făcuse pasul naşu, nu stătuse cu mâinile în sân, ca finul său să ajungă repede bătrân fără funcţie…
Doar venea de la’48 şi partidul său avea nevoie de el, trebuia să aibă grijă de el. …Că unu-i Jean Profitescu şi e finul meu, măi Măicănescule, vezi ce faci pe acolo, să nu dăm curs zvonurilor cu casa! Auzi?” Ar fi zis naşu. Şi Jean Profitescu e subşeful celui mai mare în teritoriu… Ca Hopa-Mitică!
George Achim
Blestemul sării
Vă sunt mare bogăţie
Şi foarte preţioasă
În orişicare casă
Chiar dacă, se ştie,
Preţul mi-e mic
Aproape mai nimic
Pe piaţa celor multe,
Crude ori adulte.
Fără mine nicio mâncărică,
Nu are căutare
Şi nici nu se strică
Ce-i pus la păstrare.
Mă gândesc la murături,
La varză şi brânză bună
Delicatese pentru guri
Certitudine nu glumă!
De-o vreme, însă, voi, nemernici
M-aţi făcut sperietoare
Şi, prin mine, mai puternici
Aţi devenit din întâmplare.
Folosindu-mi ocna drept
Loc de ispăşire-a mulţi
Pedepsiţi în mod corect
Ori a unora oculţi!…
Mai mult, că aşa au vrut
Cei pripăşiţi o vreme aici,
Prin prisma unicei politici,
Au dat al morţii sărut
Celor mai deştepţi români,
Adunaţi în nopţi la rând
Să poată fi stăpâni
Şi peste acest pământ.
Şi i-au schingiuit pe toţi
Punându-i la grele munci
Ori des, pe brânci,
Omorându-i, după plan,
Că-s ocnaşi-puşcăriaşi….
De ce să fiu eu duşman?
Căci, în fond, nu erau laşi.
Blestemaţi să fie-n veci
Cei ce mi-au sortit prin ani
Să fiu ca sufletele lor reci
Şi temniţă pentru sărmani!
Ce bine că astăzi sunt
Sursă de distracţii, terapie
Mult cântă sub pământ!
Să fie, oare, compensaţie?
G.Alunelă
Să nu mai aud de sare!
C-am ajuns o sărătură
Şi confirm în gura mare
Că sunt bun doar dând din gură!
Geo Tasău
