Pamflet: La Primăria Râmnicului, loc de muncă vacant pentru jurişti condamnaţi penal

0
64

În curând Primăria Râmnicului va avea un nou secretar în urma pensionării lui Toma Mihăescu. În opinia noastră, dacă avocatul Vasilăţeanu – cercetat de DNA, soţul judecătoarei care i-a suspendat executarea pedepsei lui Frîncu, nu ar fi fugit prin lume ci s-ar fi lăsat arestat, judecat şi probabil condamnat cu suspendare, acum el ar fi fost cel mai potrivit pentru acest post. Nu e nimic, Vâlcea are destui cetăţeni cu studii juridice care au suferit condamnări penale şi care caută un loc de muncă. Le sugerăm să se prezinte cu mare încredere la concurs iar în cazul în care dosarele nu vor fi acceptate sau nu vor fi angajaţi, să se adreseze instanţelor motivând că sunt discriminaţi şi că nu este normal ca într-o primărie condusă de un primar condamnat să nu poată fi angajat, ca secretar, cineva care nu numai că a fost condamnat dar poate a ispăşit deja pedeapsa. În acelaşi timp, credem că locuitorii orașului care au condamnări penale ar putea solicita primăriei să fie angajaţi conform pregătirii lor profesionale. Cei care nu au studii să ceară loc de necalificaţi, de hingheri de orice altceva. Aceşti oameni pot beneficia de conjunctură şi ar trebui să meargă în audienţă la primar şi să-l roage să îi înţeleagă deoarece şi ei au fost condamnaţi nevinovaţi şi ei au de plătit facturi şi ei au probleme familiale sau de sănătate. Măcar pe câţiva ar putea să îi ajute şi primarul Frîncu. Aşa ar fi normal…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.