S-au identificat zone de risc de INUNDAȚII în localităţile Costeşti, Berbeşti, Malaia şi Ocnele Mari

0
76

Prin Ordinul nr. 423 din 19 septembrie 2013, prefectul Mircea Nadolu a convocat şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural Vâlcea, care a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului, în data de 30 septembrie 2013. În cadrul celui de-al doilea punct al ordinii de zi au fost prezentate activităţile desfăşurate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Vâlcea în anul 2013 care cuprind administrarea unui număr de 118 lucrări hidrotehnice, din care 49 de întreţinere cursuri de apă, 33 decolmatări, 11 reparaţii curente şi 25 de lucrări de întreţinere şi igienizare cursuri de apă şi lacuri. Pot fi exemplificate, pentru anul 2013, lucrările executate de decolmatare de pe pârâul Stăneasca, Bistriţa, Cerna, Olteţ, Costeşti, Cernişoara, Topolog şi refacerile de maluri de la Băile Olăneşti, Lotru şi Valea Brădişor. De asemenea, s-au efectuat lucrări de decolmatare şi înlăturare a vegetaţiei active şi a obstacolelor pentru asigurarea secţiunilor optime a albiilor cursurilor de apă la capacitatea de tranzitare a debitelor la viituri în 78 de sectoare de râu, pe 31 cursuri de apă cadastrate, pe raza a 51 de primării şi salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă în 34 de localităţi fiind dezafectate depozite de deşeuri diverse însumând o cantitate de 97 mc. deşeuri. SGA Vâlcea monitorizează următoarele zone de risc: halda steril Bistriţa-Costeşti pentru prevenirea pericolului de obturare a albiei pârâului Costeşti; halda de steril Panga-Berbeşti pentru prevenirea pericolului de obturare a albiei pârâului Tărâia pe tronsonul adiacent haldei; râpa Brădişor – aval acumulare Brădişor – pentru prevenirea pericolului de obturare a albiei Lotrului; câmpul de sonde Ocnele Mari monitorizarea săptămânală a salinităţii pârâului Sărat şi a râului Olt. Au fost eliberate în 2013 un număr de 65 avize şi 92 autorizaţii de gospodărire a apelor, perfectate 230 abonamente pentru utilizarea resurselor de apă şi exploatarea agregatelor naturale. SGA Vâlcea a efectuat un număr de 175 controale privind exploatarea apelor şi a agregatelor, poluări, salubrizări ale apelor fiind aplicate 13 sancţiuni în valoare de 25.000 lei. Monitorizarea stării şi evoluţiei cantitative a apelor se efectuează în cele doua staţii hidrologice Rm. Vâlcea şi Horezu şi implică monitorizarea cantitativă a parametrilor hidrologici şi meteorologici pe râuri: niveluri, debite, temperatură aer, temperatură apă, precipitaţii, grosimea şi densitatea stratului de zăpadă şi gheaţă la 32 statii hidrometrice, 4 staţii evaporimetrice, 51 foraje, precum şi monitorizarea cantitativă a parametrilor hidrologici pe lacuri de acumulare, dinamica apelor subterane şi măsurarea debitelor de aluviuni pe râuri. S-au clarificat, de asemenea, date referitoare la controalele efectuate, lucrările în desfăşurare şi modul de monitorizare şi prelevarea probelor din apele gestionate, precum şi modul de alarmare în cazul depăşirii cotelor reglementate.
(Marian Dinu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.