Consilierii judeţeni, chemaţi să rectifice bugetul şi să descarce de gestiune administratorii CET Govora

0
84

Luni, 30 septembrie, este programată să aibă loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 15 proiecte de hotărâri sau informări, plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, vor fi dezbătute şi aprobate următoarele propuneri: utilizarea sumei de 1,05 milioane de lei din excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pentru finanţarea unor investiţii de interes public judeţean; rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea şi a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unor instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, pe anul 2013; garantarea liniei de credit în valoare de 33,15 milioane de lei contractată pentru realizarea unor investiţii de interes public judeţean cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi din bugetul propriu al judeţului Vâlcea; modificarea şi completarea poziţiilor nr. 037, nr. 101 şi nr. 104 din programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 69 din 18 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a aceloraşi poziţii din anexa la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 15 din 31 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare; aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea; actualizarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor al judeţului Vâlcea; declararea de interes public judeţean a unor bunuri şi darea lor în administrare Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea; trecerea unor bunuri imobile din domeniul public în domeniul privat al judeţului Vâlcea, în vederea scoaterii din funcţiune; completarea anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 103 din 21 decembrie 1999, privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Vâlcea, cu modificările şi completările ulterioare; mandatarea reprezentantului Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor la SC Centrul de Afaceri Flandra SA să aprobe modificarea actului constitutiv al societăţii; mandatarea reprezentantului Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la CET Govora să aprobe constituirea de garanţii reale imobiliare pentru prelungirea liniei de credit contractată de CET Govora de la SC Alpha Bank România SA; mandatarea reprezentantul judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la CET Govora să aprobe descărcarea de gestiune a administratorilor societăţii, pentru exerciţiul financiar al anului 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.