O noua zi de mobilizare duminica, pentru interzicerea proiectului minier de la Rosia Montana. Ponta, Sova, Plumb, Barb si Dutu – asumati-va raspunderea si demisionati. Vrem sa fiti si anchetati

0
76

Protestatarii impotriva proiectului minier de la Rosia Montana anunta o noua zi de proteste duminica, de data aceasta pe un traseu care porneste din Titan, la ora 18.00, pentru a ajunge in Piata Universitatii.

De data aceasta, pe apelul de mobilizare lansat pe Facebook se cere nu doar demisia lui Victor Ponta, Dan Sova, Rovana Plumb, Daniel Barb si Gheorghe Dutu, ci si anchetarea acestora.

Iata mai jos anuntul postat pe contul de Facebook Uniti Salvam!:

Duminica 29 septembrie continuam obiceiul sanatos al duminicii petrecute in familie in spirit civic. Suntem solidari in a revendica urmatoarele:

1) Parlamentari, spuneti ‘NU’ proiectului de lege prin vot la vedere, nu secret. Apoi interziceti mineritul pe baza de cianura in Romania.

2) Guvernanti, respingeti urgent acordul de mediu.

3) Victor Ponta, Dan Sova, Rovana Plumb, Daniel Barb si Gheorghe Dutu – asumati-va raspunderea si demisionati. Vrem sa fiti si anchetati.

4) Ministerul Culturii – cereti ca Rosia Montana sa fie inscrisa in patrimoniul UNESCO.

Marsam prin cartiere pentru a duce aceste revendicari mai departe direct la cetateni. Se anunta vreme buna, haideti sa iesim in numar mare.

Am parcurs 30 de km in ultimele duminici si ne-am facut auziti de 40-50 de mii de oameni in fiecare weekend. Pentru ca am epuizat zonele dens populate in care putem ajunge daca plecam din Piata Universitatii, duminica 29 septembrie incercam reversul: ne vedem la 16:00 in Parcul Titan (metrou) si plecam inspre Piata Universitatii la 18:00. Sectorul 3 e cel mai dens populat, de fapt, daca ar fi un oras, el ar fi al doilea ca marime din tara dupa Bucuresti.

Care e traseul marsului?
Metrou Parc Titan – Bd Nicolae Grigorescu – Bd. Camil Ressu – Dristor – Bd. Mihai Bravu – Str. Dristorului – Str. Delea Noua – Calea Calarasi – Bd. Corneliu Coposu – Bd. Ion C. Bratianu – Piata Universitatii. (8.1 km)

Cu ce ajung?
Pentru a ajunge la intersectia Nicolae Grigorescu cu Liviu Rebreanu recomandam metroul M1 – statia Titan (care e la distanta rezonabila de statiile Muncii si Nicolae Grigorescu). RATB: tramvaiul 40, troleibuzul 92, autobuzele 101, 102, 253, 301, 311, 330, 335, 471

Zona e direct accesibila din centrul orasului – Universitate – 311, Piata Romana – 301, Unirii – 40, Cismigiu (Vasile Parvan) – 92 si din sectoarele 1 si 2 – Piata Presei Libere – 330, 335, Fundeni – 253, Doamna Ghica – 101, Pantelimon (Cora) – 102.

Orientare
Harta marsului – https://mapsengine.google.com/map/edit?mid=zhdZETWBROSk.khOgmnCVPecs
Harta Metrorex – http://www.metrorex.ro/Resurse/Harta/harta.png
Harta RATB – http://www.ratb.ro/maps1/Generala.pdf

de R.M. HotNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.