Infracţiuni de braconaj piscicol şi delicte silve constatate în Ioneşti, Horezu şi Băbeni

0
78

În baza planului de acţiune „Scutul Pădurii 2013” şi ,,Vatra 2013”, poliţişti din cadrul IPJ Vâlcea – Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice împreună cu cei din cadrul Posturilor de Poliţie Galicea şi specialişti din cadrul Ocolului Silvic Băbeni şi Stoiceni, au organizat şi desfăşurat activităţi de verificare a respectării legislaţiei în domeniu, în zona Râmnicu Vâlcea – Băbeni – Galicea – Drăgăşani, pe linia transportului de material lemnos. Cu această ocazie au fost controlate 26 de autovehicule, fiind constatate 2 infracţiuni şi aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2480 lei. Totodată au fost confiscate 38,1 kg de peşte şi 10,21 m.c. de matarial lemnos. Pe raza com. Ioneşti, poliţiştii l-au depistat Z. Florin, de 40 de ani, din oraşul Băbeni, în timp ce pescuia pe râul Olt, cu unelte interzise, respectiv plase de pescuit de tip monofilament. Bărbatul deţinea o cantitate de peşte din speciile: caras, crap şi plătică, fără documente legale de provenienţă. Din aceste motive bărbatului i s-a întocmit dosar penal. De asemenea, pe raza or. Băbeni a fost depistat G. Daniel, de 22 de ani, din oraşul Brezoi, în timp ce transporta, cu o autoutilitară Ford, 3,2 m.c. material lemnos, specia fag şi molid. Pentru cantitatea de material lemnos conducătorul auto a prezentat aviz de însoţire, însă marfă transportată nu a corespuns cantitativ şi din punct de vedere al speciei cu datele înscrise în avizul de însoţire. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto, în baza Legii nr. 171/2010, dispunându-se totodată confiscarea materialului lemnos, ce a fost predat organelor silvice în vederea valorificării Pe raza oraşului Băbeni, D. Gigi, de 27 de ani, din localitate, a fost depistat transportând, cu o autoutilitară Ford, 7 m.c. de material lemnos, specia salcâm şi paltin. Conducătorul auto a prezentat un aviz de însoţire, însă materialul lemnos transportat nu a corespuns cantitativ şi din punct de vedere al speciei cu datele înscrise în document, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale în baza Legii nr. 171/2010. Totodată, s-a dispus confiscarea materialului lemnos, ce a fost predat organelor silvice în vederea valorificării. La data de 22 septembrie a.c., ora 04.30, o patrulă mixtă din cadrul Poliţiei oraşului Horezu a oprit pentru control o autoutilitară marca Ford, care circula pe str. Tudor Vladimirescu din oraşul Horezu, transportând material lemnos. În urma verificărilor, s-a stabilit că D. Nicolae, conducătorul auto, nu deţine documente valabile pentru materialul lemnos transportat. Întreaga cantitate de material lemnos, 6 metri steri a fost confiscată şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Buila, conducătorul auto fiind sancţionat contravenţional cu amenda 1.000 lei, conform legislaţiei în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.