Bâlciul demisiei lui Persu

0
88

Adunarea Generală a AJF Vâlcea

Bâlciul demisiei lui Persu

* Adunarea a fost nestatutară * Persu şi-a anunţat demisia * contestatarii săi l-au rugat să rămână în funcţie * el a făcut pe durul şi i-a acuzat pe preşedinţii de echipe că sunt „falşi“ * Biroul Executiv este pregătit să nu-i aprobe demisia!

Mult aşteptata Adunare Generală a AJF Vâlcea, prima sub comanda pesedistului Mihai Persu, poate fi considerată un fiasco total, în urma căreia actuala conducere a fotbalului judeţean şi-a anunţat demisia şi, pe drept cuvânt, ar trebui să-şi ia catrafusele şi să plece! Doar faptul că televiziunile locale n-au înregistrat întreaga Adunare a făcut ca circul ieftin să nu fie amplu mediatizat. Totul a început cum nu se poate mai prost, pentru că Adunarea Generală nu trebuia să aibă loc, dar, profitând de faptul că nimeni nu-i trage la răspundere, subalternii lui Persu şi-au permis din start unele ilegalităţi. Şi asta au făcut-o tocmai cei care ţipau sus şi tare că vor să impună respectarea statutelor şi a regulamentelor.

Cine a vrut să fie primit a fost admis!

De faţadă, conducerea AJF a trimis nişte „circulare“ ce spuneau că delegaţii şi pro-punerile pentru Adunarea Generală trebuie făcute până la un anumit termen. Dacă s-ar fi respectat în totalitate, la Adunarea Generală n-ar fi fost nici 20 de delegaţi! Ca să salveze situaţia, la foc automat s-au făcut nişte delegaţii de mână, unele neştampilate, şi astfel diverşi indivizi au avut acces în sală. Termenul nu s-a respectat, delegaţiile n-au existat, deci s-a început cu falsuri… Nu la fel a făcut Persu când a trâmbiţat că o echipă a trimis propuneri prea târziu, prin fax, dar – vezi Doamne – în mărinimia lui acceptă să le pună în discuţie. Chiar şi primind pe cine şi cum a vrut, AJF-ul nu avea cvorum, o echipă a trimis un minor să voteze!, iar şedinţa, de voie, de nevoie, a început!

Propunerile stupide au căzut una după alta

Actuala conducere a AJF a venit cu unele propuneri abe-rante de includere în regulamente a unor prevederi care de care mai ciudate. Una dintre ele a fost aceea ca meciurile să nu se poată disputa la Divizia Onoare decât dacă jucătorii prezintă, alături de legitimaţiile de joc, şi cărţile de identitate. Apoi, în stil dictatorial, s-a impus să se aleagă trecerea de la 18 la 14 echipe în Divizia D prin două metode: fie cu re-trogradarea unui număr de opt formaţii în vara viitoare, fie cu susţinerea unor meciuri de baraj de către campioanele de la Onoare. Deşi din sală şi din presă fuseseră transmise variante mai bune, niciuna nu a întrunit acceptul delegaţiilor, astfel că a rămas aşa cum a fost, iar conducerii AJF i s-a dat o palmă zdravănă, palmă pe care, surprinzător, preşedintele Mihai Persu a simţit-o aşa cum trebuie şi a avut demnitatea să-şi dea demisia invocând un motiv pe cât se poate de just: dacă programul său nu este acceptat, atunci el la ce să rămână în funcţie? Să conducă după re-guli impuse de alţii?

Foştii contestatari au devenit pupincurişti

Cele mai penibile momente au fost după ce Persu şi-a anunţat demisia. În primă fază s-a căutat să se spună că nu mai e cvorum, că Adunarea Generală trebuie să se repete a doua zi, însă tânărul preşedinte a sesizat penibilul situaţiei şi a forţat lucrurile astfel încât tot bâlciul să se termine vineri. Au fost număraţi delegaţii precum steagurile lui Pristanda şi şedinţa a continuat. Apoi s-au ales în Biroul Executiv susţinători fideli ai lui Mihai Persu, doi dintre ei încercând în plen să-l convingă pe şeful AJF să revină asupra deciziei. În situaţia jenantă s-au aflat doi reprezentanţi de divizionare D: un primar care trâmbiţa sus şi tare că-şi retrage echipa dintr-un campionat trucat de Persu şi un ofiţer care a criticat de fiecare dată conducerea AJF. Alături de ei, un antrenor de la echipe de juniori a mers până acolo încât a spus că oamenii n-au înţeles ce a vrut Persu (ca şi cum toţi ar fi fost nişte proşti!) şi că Mihai este un iubit şi înţelept conducător.

Surpriză: Persu a dat dovadă de demnitate

Trebuie să recunoaştem că nu ne aşteptam ca Persu să rămână ferm pe poziţii în faţa pupincuriştilor. Aici ne-a surprins şi, cel puţin pe moment, merită respectul tuturor: le-a spus celor din sală că sunt falşi, că n-au demnitate. A avut dreptate, exemplificând: „Dacă îmi eraţi aproape, aţi fi luat poziţie atunci când am fost criticat de presă!“, dezvăluind un adevăr evident: Persu n-a fost atacat de presă din senin, ci la sesizările celor care, vineri, la Adunarea Generală, nu mai pridideau cu linguşelile. Cu o demnitate pe care, spuneam, nu credeam ca Persu să o aibă, acesta s-a retras cu fruntea sus şi a subliniat clar că n-are ce căuta acolo unde nu este dorit şi în mijlocul unor oameni care dau dovadă de „falsitate“.

Partidul şi subalternii din AJF nu vor aproba demisia

Informaţii de ultimă oră arată că demisia lui Persu a fost făcută doar de faţadă şi pare a se încadra într-un scenariu ieftin. Concret, cu anunţarea demisiei, Persu n-a vrut să arate decât că are fermitate şi demnitate, că vrea să facă şi să dreagă, dar nu poate să se opună „voinţei maselor“ care i-au căzut la picioare şi va fi nevoit să revină asupra demisiei. Deja, în şedinţa de marţi, 22 august, este pregătită respingerea demisiei. Dacă până acum la AJF orice altă demisie era considerată un act de voinţă unilateral de care se ia la cunoştinţă, de data aceasta se va spune că Persu a făcut-o doar verbal, că n-a demisionat scris şi că nimeni nu-i va accepta demisia. Cu alte cuvinte, „săracul“ preşedinte va fi nevoit să rămână în funcţie. Deşi el vrea să plece, alţii nu-l lasă să demisioneze! Cert este că, din acest punct de vedere se anunţă o perioadă fierbinte în fotbalul judeţean pentru că, în paralel cu aceste scenarii dictatoriale ce arată „joaca de-a demisia“, echipa lui Mihai Persu a dat din nou dovada incompetenţei şi incapacităţii de a conduce, s-au adus acuze grave fostei conduceri a AJF (reprezentată de Gheorghe Constantin), iar raportul Comisiei de Cenzori a dezvăluit multe nereguli pe care acum conducerea AJF se străduie să le împiedice să nu apară în presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.