Recent, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai băncii de investiţii VTB Capital, Costis Spyropoulos, director Multi-Product Orginiation & Distribution – CEEMEA Global Markets şi Miha Kosak, executive director Central & Eastern Europe Investment Banking, care s-au arătat interesaţi de participarea la procedura de reorganizare judiciară a societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. La întâlnire a participat şi unul dintre administratorii judiciari ai combinatului chimic vâlcean, Niculae Bălan. Ministrul Varujan Vosganian le-a mulţumit reprezentanţilor băncii de investiţii din Rusia pentru interesul exprimat faţă de SC Oltchim SA şi i-a informat în legătură cu faptul că autorităţile române se află într-o fază avansată de soluţionare a situaţiei combinatului chimic vâlcean. De asemenea, administratorul judiciar Niculae Bălan a dat informaţii despre procedura de privatizare a SC Oltchim SA şi a platformei petrochimice Bradu. Reprezentanţii VTB Capital au prezentat ministrului Vosganian şi administratorului judiciar profilul instituţiei financiare şi au precizat că vor să investească în România, după ce au făcut investiţii masive, potrivit propriilor declaraţii, în Rusia, Europa, Asia, Africa şi SUA. De situaţia SC Oltchim SA s-au arătat interesaţi, în ultima perioadă, mai mulţi investitori, individual sau în consorţiu. Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a făcut câteva aprecieri asupra situaţiei de la SC Oltchim SA. Astfel, ministrul Economiei a estimat că până la sfârşitul lunii septembrie administratorii judiciari vor definitiva construirea Oltchim SPV, acea companie eliberată de povara datoriilor, care are toate şansele de a intra în strategiile viitoare ale marilor investitori din domeniu. „Până la sfârşitul lunii, în decada 20-30 septembrie, administratorii judiciari ai SC Oltchim SA vor definitiva construirea vehiculului special, SPV, adică acel Oltchim care este eliberat de povara datoriilor şi în continuare, procedura are paşii pe care vi-i comunic acum: această construcţie financiară şi funcţională este prezentată adunării creditorilor împreună cu raportul de evaluare privind activele SC Oltchim SA. Urmează, apoi, ca adunarea creditorilor să stabilească ce preţ doreşte să solicite potenţialilor clienţi, după care începe negocierea cu aceştia. Aţi observat, poate, din comunicatele noastre că exista solicitări tot mai multe în legătură cu SC Oltchim SA, companii care ne vorbesc, după ce au vizitat SC Oltchim SA, despre strategiile lor viitoare. Este interesant că absolut toţi cei care au solicitat acces la camera de date şi care au vizitat SC Oltchim SA au rămas cu o impresie foarte bună. Aşadar, SC Oltchim SA este un produs vandabil. Este nevoie de o sumă între 10 şi 15 milioane de euro şi noi suntem foarte aproape de a realiza o modalitate de a finanţa SC Oltchim SA, ceea ce ar fi o performanţă cu totul ieşită din comun. Trebuie să vă spun că SC Oltchim SA a avut resurse extraordinare de a supravieţui faţă de momentul intrării în insolvenţă, când practic lucra cu doar 5-6% din capacitatea sa şi avea pierderi de 5 milioane de euro pe lună şi iată că acum va supravieţui. Aşadar, până la sfârşitul lunii septembrie se încheie aceste proceduri şi planul de reorganizare va fi prezentat după ce se va încheia un contract cu unul dintre clienţi. Ştiţi poate că, după planul de reorganizare, dacă în termen de 30 de zile nu se perfectează vânzarea, este pericolul intrării în lichidare, ori la SC Oltchim SA o astfel de variantă este exclusă. Am văzut că apar tot felul de titluri de presă, este pericolul ca SC Oltchim SA să se transforme în fiare vechi, însă, după părerea mea, un astfel de pericol este exclus. În săptămânile următoare vă voi ţine la curent cu astfel de informaţii”, a precizat printre altele ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...