Start în Liga a III-a
FC Oltchim vrea să ne amăgească din nou cu promovarea!
Revenim la fotbalul din Liga a III-a, fosta Divizie C, în care anul acesta echipa de fotbal Oltchim a reuşit frumoasa performanţă de a promova în eşalonul secund, iată că bucuria a fost de scurtă durată. Vina pentru că FC Oltchim n-a ajuns în Divizia B este pasată ba în cârca politicienilor, ba a presei, dar niciodată nu-şi asumă responsabilitatea conducerea clubului. Recent Federaţia Română de Fotbal a oficializat schimbul de locuri dintre Oltchim şi Apulum Alba Iulia, astfel că gruparea condusă de preşedintele Mihai Diculoiu va activa în Seria Ardeal. În această serie o să avem printre colegele de serie şi echipe cu care s-au dus anul trecut luptele pentru primul loc, dar şi FC Sibiu, echipă retrogradată din „B“ şi care va dori să revină în al doilea eşalon. Conducerea tehnică, respectiv antrenorul Costel Gaiţă, îşi propune o nouă promovare, dar dacă cei care ar trebui să ţină echipa la un nivel superior nu fac nimic, înseamnă că degeaba ne amăgim cu un nou succes. Păcat, însă, de munca jucătorilor!