Iulian Enache, cel care a descoperit tezaurul de monede de argint de la Goleşti, judeţul Vâlcea, va fi premiat astăzi de premierul Victor Ponta, anunţă Guvernul. „Gândul” a relatat luni cum a găsit Iulian „aproape de hotarul dintre Goleşti şi Budeşti” 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea pentru care autorităţile au început deja să se certe. Valoarea maximă a „comorii” care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45 la sută din această valoare. Iulian Enache nu a permis însă nicio recompensă materială. Monedele se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie a României.
„Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activităţi sistematice de colectare, fie a informaţiilor, fie a pieselor”, a explicat pentru gândul Ernest Oberländer.
Sursa: gandul.info