Parcare necesară la River Plaza

0
103

Parcare necesară la River Plaza

Miercuri, 9 august, Consiliul Local convocat în şedinţă extraordinară de  Constantin Monceanu, primar interimar al Râmnicului, va încerca să salveze proiectul parcării de lângă River Plaza, proiect compromis de actualul prefect care a ameninţat cu atacarea în contencios a două hotărâri absolut legale ale consiliului.

În cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local care va avea loc în data de 9 august vor fi discutate 4 puncte: reanalizarea HCL nr.130/2006 şi cea a HCL nr.134/2006 – ambele privind Mall-ul River Plazza, modificarea HCL nr.138/2006 privind atribuirea unui spaţiu Fundaţiei Curierul şi completarea HCL nr.150/2006 privind Baia Comunală. În ceea ce priveşte HCL 130 şi 134, consilierii vor trebui să hotărască asupra legalităţii şi oportunităţii acestora. Cel mai probabil, se va alege o soluţie de compromis, mai ales în ceea ce priveşte asocierea în participaţiune a municipalităţii cu SC Setler Mina SRL pentru realizarea unei parcări publice lângă mall-ul River Plazza. Se pare că 99% din banii obţinuţi din închirierea acestor spaţii de parcare vor intra în conturile Primăriei Râmnicului şi doar 1% în cele ale Setler Mina. În plus, contractul va fi redus de la 49 la 30 de ani. Referitor la acordarea unui spaţiu Fundaţiei Curierul, trebuie spus că această locaţie va fi acordată gratuit, fără licitaţie. Ultimul punct aflat pe ordinea de zi este cel referitor la Baia Comunală din Parcul Zăvoi, unde un om de afaceri doreşte să construiască un hotel. Afaceristul a cerut primăriei permisiunea de a dărâma sala bazinului, motivând că aceasta este deteriorată în proporţie de 95%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.