Directorul APDRP Vâlcea
Alina Păunoiu, implicată în mai multe scandaluri… financiare
Conservatorii vâlceni au impus-o la sfârşitul anului 2012, la conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea, pe Alina Mirela Păunoiu, fostul secretar al Primăriei Mihăeşti. De numele actualului director al APDRP Vâlcea, instituţie care gestionează proiecte cu finanţare europene de milioane de euro, sunt legate mai multe scandaluri financiare. Astfel, într-un articol publicat în 2012 de o publicaţie locală se arată următoarele: “Un raport al Comisiei Speciale de Analiză şi Verificare, din 31 ianuarie 2012, semnat în calitate oficială de trei funcţionari ai Primăriei Mihăeşti, în fruntea căreia s-a aflat preşedintele comisiei Gheorghe Cârneanu arată multiple deficienţe descoperite, încercând să demonstreze că la această institutie administrativă legea a fost grav încălcată de tocmai cei care sunt puşi să o respecte şi să urmărească aplicarea ei.
Aceasta se numeşte Alina Mirela Păunoiu şi a fost secretar al instituţiei. Conform celor afirmate de oficialii localităţii, dumneaei răspundea – în mod direct – prin fişa postului, de legalitatea şi realitatea actelor şi faptelor. Păi, dacă acest lucru este atestat legal, faptele care ne-aufost semnalate de colegii ei din primărie o pot duce DIRECT la Parchet şi apoi… Doamne fereşte! Un memoriu care ne-a fost înaintat menţionează că Alina Mirela Păunoiu, în calitatea sa de secretar al comunei răspundea de achiziţiile publice, deţinând şi viza de control financiar preventiv – lucru total ilegal – am citat din memoriul menţionat.
Doamna secretar comunal mai este acuzată că “…a atribuit DIRECT societăţii patronate de actualul ei prieten şi sponsor, o serie de contracte pe bani foarte mulţi. Spicuim din ceea ce se consideră că a fost ilegal: • igienizare şi reparaţii curente la şcolile din Măgura şi Buleta – în valoare de 360 milioane lei vechi; • pietruirea unui drum – DE DOU─é ORI (numerele 3116 şi 3117), ambele cu aceeaşi dată şi în valoare de 741,6 milioane lei vechi; • contracte de pietruiri în valoare de peste 40.000 euro; • transformarea gropii de boască din prune – din spatele primăriei – în fosă septică, contra sumei de 1,2 miliarde leiT. Alăturat acestor acuzaţii, candidata USL mai este acuzată că a acceptat şi a pus viza de legalitate financiară pe cumpărarea de pietriş la preţ de beton, de jaf pe banii publici şi dezinteres în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu.ÔÇ£
Menţionăm că toate aceste acuzaţii nu au fost infirmate nici până la ora actuală de către directorul APDRP Vâlcea, Alina Păunoiu. Ce concluzie putem trage de aici? Că şi-a însuşit faptele?