Întâlnire cu 200 de salariaţi de la Hidroelectrica Vâlcea
Sindicalişti daţi afară din şedinţă de Remus Borza
Continuă războiul dintre sindicatele din Hidroelectrica, Hidroserv şi administratorul judiciar Remus Borza. După ultimele proteste ale angajaţilor, a venit rândul lui Borza să le dea o lecţie liderilor sindicali. El i-a dat afară pe sindicalişti de la o întâlnire organizată la Râmnicu Vâlcea, la care au participat peste 200 de salariaţi din Hidroelectrica – sucursala Vâlcea, dar şi directori din companie. Borza spune că sindicalişii susţin alte interse decât cele ale societăţii şi ale salariaţilor.
ÔÇ¿După şedinţă, administratorul judiciar Remus Borza a declarat că nu se teme de sindicate şi a anunţat alte disponibilizări, dar doar din personalul de birou, şi nu din cel folosit în exploatare. Aproape 150 de salariaţi din cadrul Hidroelectrica şi alţi 600 angajati ai Hidroservurilor din Vâlcea, Mehedinţi şi Olt urmează să fie concediaţi până la vară. ÔÇ¿ÔÇ¿Sindicaliştii nu se lasă intimidaţi de ameninţările lui Borza. Ei spun că sunt hotărâţi să continue protestele şi să picheteze prefecturile şi sediul Ministerului Economiei.ÔÇ¿ÔÇ¿Remus Borza le-a transmis sindicaliştilor că fiecare disponibilizat va primi între 7 şi 12 salarii compensatorii, şi nu 48 cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă.
120 din cei 150 de angajati Hidroelectrica disponibilizaţi în luna ianuarie au dat în judecată administratorul judiciar şi compania din cauza nerespectării contractului colectiv de muncă. Hidroelectrica se află în procedură de insolvenţă din iunie, anul trecut. (Rtv.net)
ÔÇ¿