Mircia Gutău trebuie să plece în concediu

0
93

Mircia Gutău trebuie să plece în concediu

 

Ziarul nostru a susţinut mereu dreptul edililor arestaţi de a avea parte de o judecată dreaptă, de un proces corect şi de o apărare profesionistă. Nu putem fi însă de acord cu enormele presiuni mediatice la care a fost supusă instanţa din Vâlcea, care să nu uităm, prin sentinţa de miercuri a infirmat decizia unei instanţe superioare fără a avea probe suplimentare în dosar. Cel puţin două publicaţii din Vâlcea au pus o presiune constantă pe Justiţie în ultimele 10 zile, cu precădere în ultimele două, deşi au susţinut mereu că nu vor presiuni asupra judecătorilor. Acum redactorii celor două ziare se laudă public că au contribuit la eliberarea lui Gutău. Devine clar că un proces corect nu poate avea loc în Vâlcea iar DNA are toate motivaţiile să ceară strămutarea lui. Mai credem de asemenea că Mircia Gutău, în cazul în care va fi eliberat din arest, are obligaţia de a intra în concediu, eventual în concediu fără plată, până la clarificarea situaţiei şi la decizia finală a instanţei. Din fotoliul de primar el poate pune presiune pe instanţe, mai ales pe cele locale şi nu ar fi corect acest lucru. De altfel procurorii au solicitat păstrarea stării de arest tocmai din acest motiv şi nu de teama că edilii ar fugi din ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.