În dezbatere publică: procedura pentru implementarea şi administrarea grupului fiscal unic
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la adresa www.anaf.ro, categoria Legislaţie/ Transparenţă decizională, a fost publicat şi poate fi consultat┬áProiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic este considerat, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, drept grup fiscal unic, în limitele prevăzute în Normele metologice de aplicare.
Astfel, grupul fiscal unic implementat în condiţiile prevăzute de pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul Fiscal prezintă particularităţi numai în ceea ce priveşte modalitatea de completare şi depunere a decontului de TVA. Reprezentantul desemnat al grupului fiscal cumulează, într-un decont consolidat de TVA, pe care îl depune la organul fiscal competent, informaţiile privind operaţiunile desfăşurate de toţi membrii grupului în perioada de raportare, putând stinge, prin autocompensare, TVA de plată raportată de unii membri cu suma negativă de TVA raportată de alţi membri pentru aceeaşi perioadă.
Prin modificările aduse Normelor metodologice în cursul anului 2012, s-a prevăzut că grupul fiscal se poate constitui de către persoane impozabile care sunt administrate de către acelaşi organ fiscal competent. Anterior acestor modificări, grupul fiscal se putea constitui numai de către marii contribuabili. Având în vedere aceste modificări, proiectul propune dezbaterii publice┬áprocedura de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic pentru aplicarea unitară de către toate organele fiscale a acestor dispoziţii legale.