Primarul Frâncu aruncă banii publici peÔǪ ceasuri astronomice
Autoturismele abandonate vor fi ridicate de primărie
Începând de luni, 14 ianuarie, Poliţia Locală┬áa demarat procedura de transpunere efectivă în practică a HCL nr. 340/189 din 18.12.2012 privind identificarea, ridicarea, depozitarea şi valorificarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului. Au fost deja identificate şi urmează a se aplica măsurile corespunzătoare (identificarea proprietarilor, efectuarea procedurii propriu-zise) pentru un număr de 64 de vehicule ce par a fi abandonate, în vederea ridicării acestora. Sesizările cetăţenilor pot fi făcute fie prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari, fie pe linia telefonică TelVerde a Primăriei, ele urmând a fi soluţionate cât mai rapid, în ordinea înregistrării.
Postul de architect şef al oraşului Râmnicu Vâlcea, scos la concurs
Primăria municipiului scoate la concurs postul de arhitect-şef al oraşului. Concursul urmează să fie susţinut în a doua jumătate a lunii februarie (19 şi 21 februarie 2013) la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public ANFP din Bucureşti, iar condiţiile de participare sunt:
– studii superioare în domeniul arhitectură sau urbanism;
– studii de masterat sau post-universitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
– minim 3 ani vechime în specialitatea studiilor.