În acest an,
Se construieşte un nou supermarket la Vâlcea
Un nou supermarket se va construi la Vâlcea până la sfârşitul acestui an. Grupul olandez SPAR va aloca 5 milioane de euro pentru construirea acestui supermarket într-un oraş deja mult prea aglomerat de supermarketuri precum Kaufland, Interex, Billa şi Discount Plus. Grupul Spar va aduce în România trei din cele patru formate de magazin pe care le are la nivel internaţional. În general Spar operează patru tipuri de magazine: supermarket Spar (supermarket de proximitate, cu suprafaţa cuprinsă între 200 şi 1.000 de metri pătraţi); Eurospar (supermarket pentru cumpărături săptămânale, cu suprafaţa cuprinsa între 1.000 şi 3.000 de metri pătraţi); Interspar (hypermarket); Spar Express (magazine de tip convenience, cu o suprafaţă de 100 – 200 de metri pătraţi). Retailerul de origine olandeză Spar a avut în 2004 vânzări de 27,5 miliarde de euro, în creştere cu 4% faţă de 2003. Reţeaua operează la nivel internaţional peste 15.000 de magazine în 34 de ţări.