Baronul Cristian BUICAN NU MERIT─é să-i mai reprezinte pe oamenii cinstiţi din ȚARA LOVIȘTEI

0
82

Baronul Cristian BUICAN NU MERIT─é să-i mai reprezinte pe oamenii cinstiţi din ȚARA LOVIȘTEI 

Deputatul Cristian Buican este, fără îndoială, un veritabil baron judeţean. Umilul profesor de matematică din urmă cu 10 ani s-a metamorfozat negativ o dată cu trecerea anilor şi avansarea sa în funcţii politice. Astfel că, în anul de graţie 2012, Buican a ajuns stăpânul de facto al judeţului, preşedinte al PNL Vâlcea şi om important în ierarhia politică naţională a PNL. Deputatul vâlcean este prieten la cataramă cu liderul naţional Crin Antonescu şi de aceea îşi permite să adopte în Vâlcea un comportament de satrap local. El taie şi spânzură în judeţ, din punct de vedere politic. Ion Cîlea, preşedintele PSD, a rămas un pigmeu din acest punct de vedere. Numărul unu în Vâlcea la şmenării şi sforării este Cristian Buican. Păi cum să nu fie aşa, când toate numirile importante de directori din fruntea instituţiilor şi societăţilor de stat au purtat viza lui Buican. Lista este lungă, amintim doar câteva numiri: Mircea Nadolu, prefectul judeţului Vâlcea, Florin Smeureanu ÔÇô Inspectoratul Școlar Judeţean, Daniel Băviţă ÔÇô Hidroelectrica Vâlcea, Adrian Stoica ÔÇô ISCTR, Puiu Dinculescu ÔÇô Hidroserv Râmnicu Vâlcea, Cristian Preoteasa ÔÇô RAR, soţii Spiru Ciobescu în conducerea Oltchim, Adam Jinaru ÔÇô director adjunct Romsilva, iar enumerarea ar putea continua. Mai nou, Buican trage sforile să-şi impună o marionetă şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, din considerente extrem de “obiectiveÔÇ£, care ţin de protejarea afacerilor cu lemne cu iz penal din nordul judeţului, puse la cale de Buican, împreună cu rudele sale din Perişani.

TAF de miliarde de lei, la poarta deputatului liberal

La poarta casei din Perişani a deputatului Cristian Buican a apărut de ceva vreme un utilaj TAF nou-nouţ, dintr-acelea cu care se lucrează la pădure, cu o valoare de câteva zeci de mii de euro. De asemenea, aceeaşi familie mai are în dotare şi un camion cu care se transportă frecvent sute de metri cubi de lemne. Din informaţiile culese din teren de către redactorii noştri, rudele deputatului Buican taie la greu lemne din pădurile localităţii Perişani, pe care le valorifică în judeţ şi în întreaga ţară. De afacerile clanului Buican nu este străin nici primarul Ion Sandu. Dar aceasta este altă poveste, pe care o vom detalia cu altă ocazie. Dacă activitatea comercială şi forestieră ar fi legală, nu ar fi nici o problemă. Surse din interiorul Autorităţii Rutiere Române Vâlcea ne-au confirmat faptul că, în repetate rânduri, inspectorii ARR au depistat în teren un camion cu numărul de înmatriculare …Vl ÔÇô LOV, încărcat full cu lemne, care nu deţinea documentele legale de însoţire a mărfii. La scurt timp după ce opreau în trafic maşina cu pricina, începeau să zbârnăie telefoanele. Primul care suna era nimeni altul decât deputatul Cristian Buican, care îi ruga pe inspectori să fie indulgenţi cu contravenientul. Probabil că şi din această cauză, şeful liberalilor vâlceni a făcut potecă în ultimele două săptămâni pe la ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi. Buican a bătut cu pumnul şi în masa secretarilor de stat din ministerul respectiv pentru a fi numit în funcţia de şef al ARR Vâlcea, un anume domn George Popa, membru PNL, angajat al firmei private de transport, Dacos din Râmnicu Vâlcea. De altfel, din surse sigure am aflat că actualul director Florinel Butnaru a fost chemat la Bucureşti şi i s-a sugerat să-şi depună demisia pentru a-i netezi drumul omului susţinut de Buican. Instituţiile abilitate ar trebui să-i urmărească mişcările de tip “trafic de influenţăÔÇ£, puse în scenă de baronul Buican.

Minciuna liberală are picioare scurte

Deputatul liberal Cristian Buican pretindea în urmă cu ceva timp că este un om sărac lipit pământului. Mai să ne dea lacrimile când am citit, dintr-un ziar local, explicaţiile de toată jena pe această temă: “Banii pe care i-am avut i-am investit în filiala Vâlcea a PNL. În declaraţia mea de avere apar completate foarte puţine rubriciÔǪ Din păcate locuiesc în chirie. N-am reuşit să-mi cumpăr apartamentul pentru că nu a fost scos la vânzare. Nu am câştigat suficient cât să-mi fac o casă. Am fost plătit foarte prost, am lucrat în învăţământ, iar statul român a plătit foarte prost profesorii. Singura perioadă în care statul român a plătit bine profesorii a fost între 2005-2008. Dacă mi-aş face o casă sunt sigur că veţi semnala de unde aş avea fonduri să mi-o ridic. Nu ştiu la cât se ridică chiria, soţia mea o plăteşte”. Cu toate acestea, Buican afişează o opulenţă financiară de-a dreptul sfidătoare pentru oamenii de rând din Colegiul Brezoi. A lipit deja mii de afişe pe toţi stâlpii şi gardurile din nordul judeţului şi a împânzit zona cu bannere în care-şi afişează chipul zâmbitor. La un calcul simplu, toate acestea costă deja câteva sute de milioane de lei. Și-atunci, cum rămâne cu stindardul sărăciei, pe care ni-l fâlfâie aiuritor musiu Buican? Preşedintele PNL Vâlcea derulează capital financiar prin intermediul familiei sale, deţinând: o fabrică de prelucrare a laptelui (a împânzit muncipiul cu dozatoare cu conţinut oarecum îndoielnic), utilaje pentru exploatare forestieră plus case de amanet în Râmnicu Vâlcea (Credit Lov) etc.

Buican este un om bogat, care preferă să locuiască în continuare într-un apartament ANL în Râmnicu Vâlcea, cu toate că şi-ar permite oricând să-şi cumpere o casă. Cu banii jos! Alo, domnule Buican, ce nasol că nu plouă în această perioadă! Și că nu se execută lucrări… Mama ei de insolvenţă! 

(Nicu Trandafir)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.