Consilierii locali vor aproba rectificarea bugetului şi regulamentul pentru Imnul Râmnicului

0
229

• În cadrul unei şedinţe ordinare,

Consilierii locali vor aproba rectificarea bugetului şi regulamentul pentru Imnul Râmnicului

Marţi, 30 octombrie, este programată să aibă loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, şedinţă care va avea pe ordinea de zi 29 de proiecte de hotărâri şi rapoarte, plus punctul “Diverse”. Astfel, se vor discuta şi aproba următoarele propuneri: contul de execuţie al bugetului local la data de 30 septembrie 2012; rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2012; efectuarea unor plăţi din bugetul local; rectificarea bugetului autofinanţat al instituţiilor de cultură pentru anul 2012; aprobarea bugetului pentru “Disponibil din depozite speciale constituite pentru construcţii de locuinţe”, cont 50.71 pentru anul 2012; rectificarea bugetului Fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID) pe acest an; aprobarea listei proiectelor de rezervă finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 aferentă Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Râmnicu Vâlcea; alocarea de sume de la bugetul local în vederea aniversării vârstnicilor longevivi din municipiul Râmnicu Vâlcea; modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 41 din 31 ianuarie 2012, privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală la ETA; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Modernizare strada Lacului”; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Extindere reţea de iluminat public în zona Cerna, bl.27”;

inventarierea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acestora; modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 220/69/2012 referitoare la concesionarea unei suprafeţe de teren; modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 30/2007 privind însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului; trecerea din domeniul public în domeniul privat al unui bun în vederea demolării; inventarierea unui imobil-teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public; avizare PUD “Centru de consultanţă – expunere – instalare a echipamentelor de producere a energiei verzi, strada Știrbei Vodă, nr. 33”, investitori Uncle Sam SRL şi Gabriela Chiticariu; prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic de Zonă – imobil b-dul Tudor Vladimirescu, nr. 24, investitor Protetchim SRL; aprobarea Programului Energetic Municipal elaborat pentru perioada 2012 – 2014; demararea procedurii pentru organizarea concursului de selecţionare a Imnului Municipiului; modificarea regulamentului privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, actualizat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2012; înfiinţarea Serviciului Public Creşe în subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea; aprobarea numărului şi structurii personalului nedidactic pentru învăţământul preuniversitar de stat – numărul şi structura personalului nedidactic pentru unităţile de învăţământ preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea, 2012-2013; desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local în consiliul de administraţie al Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2013; modificarea statului de funcţii al Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al Direcţiei Administrării Domeniului Public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.