O grupare specializată în furturi din locuinţe a fost destructurată de Poliţie

0
81

• La Râmnicu Vâlcea,

O grupare specializată în furturi din locuinţe a fost destructurată de Poliţie

Poliţiştii vâlceni au reuşit identificarea a trei suspecţi, care în noaptea de 19 spre 20 octombrie au sustras dintr-o locuinţă bani şi bijuterii, cauzând un prejudiciu de 38 000 lei. În dimineaţa zilei de 20 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Râmnicu Vâlcea – Biroul Investigaţii Criminale, cu sprijinul de specialitate al celor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Operaţiuni Speciale, Serviciul de Intervenţie Rapidă şi Biroul Criminalistic, au descins la domiciliile a 3 suspecţi de furt din locuinţă, respectiv R. Mihai, de 40 ani, M. Cristian, de 39 ani, şi M. Sibian, de 41 ani, toţi din municipiul Râmnicu Vâlcea. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, cei trei au pătruns prin efracţie într-o locuinţă din municipiu şi au sustras bijuterii şi diverse sume de bani, lei şi valută, prejudiciu cauzat fiind de aproximativ 38.000 lei, care a fost recuperat.

Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, stabilindu-se că sunt principalii suspecţi şi de comiterea unui furt din locuinţă, comis în luna iulie a.c., cauzând un prejudiciu de aproximativ 240.000 lei, constând în bijuterii şi sume de bani, lei şi valută. În urma cercetărilor efectuate, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a celor trei pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, ocazie cu care s-a dispus pe bază de ordonanţă, reţinerea acestora. În cursul zilei de sâmbătă, cei trei suspecţi au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, în prezent fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.